Oana Zăvoranu și Viorica de la Clejani, moment comic la Antena 1

Rodica Mitu / 01 feb 2018 / 10:36 Salveaza PDF Comentarii

Oana Zăvoranu și Viorica de la Clejani s-au amuzat de câți ani le-au dat concurenții la “Guess My Age – Ghicește vârsta”.

Demonstrații de samba și capoiera aseară, la "Guess My Age – Ghicește vârsta", dar și invitate celebre care i-au pus în dificultate pe cei doi concurenți, Cornelia (37 de ani) și Georges Slim (38 de ani), în show-ul prezentat de Dan Negru.

Oana Zăvoranu și Viorica de la Clejani au urcat împreună pe aceeași scenă, iar concurenților li s-a cerut inițial să spună câți ani cred ei că are fiecare dintre ele. După ce aceștia au estimat că Oana ar avea 35 de ani, iar Viorica 47, Dan Negru i-a informat pe Cornelia și soțul ei libanez, Georges, că, de fapt, cele două vedete au aceeași vârstă. Adică 44 de ani, vârstă pe care cei doi nu au ghicit-o.

"Cum mi-ai dat mie 35 de ani, și nu 20 și ceva?", l-a "certat" Oana pe Georges. "Am o fată de 25 de ani și un băiat de 20, mi se pare normal să-mi dai atât!", a adăugat Viorica.

Concurentul i-a amintit Vioricăi de la Clejani că fiica ei a fost prietenă cu un libanez, iar reacția acesteia a făcut deliciul tuturor. "Să nu mai aud de libanezi! Domnu' libanez, o soacră bună pentru un libanez trebuie să fie făcută bine, ca să-l strunească așa cum trebuie, ai înțeles? În nici un caz n-ar trebui să arate ca ea", a spus Viorica, amuzată, arătând către Oana.

Cu câți bani au plecat acasă

Cornelia și Georges nu au reușit să ghicească miercuri seara nici vârsta celorlalte persoane care au venit în fața lor – Gabriela (21 de ani), studentă, Antonio Dos Santos (37 de ani), dansator și instructor de capoiera (luptă braziliană camuflată într-un dans), Bogdan (41 de ani), muzician, Georgeta (61 de ani), pensionară, și nici pe a lui Mihai (19 ani), vânzător la un fast-food. Cum marja de eroare în estimările lor a fost mică, au reușit să intre în finală cu suma de 36.000 de lei.

[citeste si] 

Norocul i-a însoțit și acolo, căci au reușit să ghicească din cea de-a doua încercare vârsta Sandrei (25 de ani), dansatoare de samba, și astfel să plece acasă cu 27.000 de lei.







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.
Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.12