Omenirea va avea primul contact cu civilizaţiile extraterestre în următoarele două decenii, prezic oamenii de ştiinţă ruşi.
Autor: Roberta Cautiş
"Geneza vieţii este la fel de inevitabilă ca formarea atomilor. Viaţa există cu siguranţă pe altă planete şi noi o vom descoperi în maxim 20 de ani", a declarat Andrei Finkelstein, directorul Institutului de Astronomie aparţinând Academiei Ruse de Ştiinţe Aplicate, citat de Reuters.
Într-un discurs susţinut în cadrul unui forum internaţional dedicat căutării vieţii extraterestre, Finkelstein a declarat că 10% dintre planetele cunoscute astăzi, ce orbitează stelele din galaxia noastră, se aseamănă cu Terra.
"Dacă aceste planete găzduiesc apă, atunci pot găzdui şi viaţă, iar civilizaţiile extraterestre care vor fi apărut în acest mediu vor fi asemănătoare cu oamenii, cu două mâini, două picioare şi un cap. Poate vor avea altă culoare a pielii decât noi, dar acest lucru este întâlnit şi pe Terra", a adăugat el.
Institutul profesorului desfăşoară un program lansat în anii 60, în timpul cursei spaţiale, care monitorizează spaţiul în căutarea semnalelor radio, dar şi trimite semnale.
"De-a lungul căutării noastre pentru civilizaţia extraterestră, în mare parte am aşteptat mesaje din spaţiu, în loc să încercăm să lansăm noi mesaje", a concluzionat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu