NASA: O planetă din apropiere ar putea ascunde viaţă extraterestră

Anunţ uluitor de la NASA: Viaţa extraterestră ar putea fi mai aproape decât ne imaginăm. Planeta Europa, satelitul lui Jupiter, oferă condiţii "chimice şi fizice" asemănătoare Pământului.

Oceanul de sub gheaţa Europei, satelitul lui Jupiter, s-a dovedit asemănător ca structură chimică cu apa de pe Terra, făcând şi mai plauzibilă posibilitatea ca în el să existe viaţă, informează agenţia spaţială americană NASA.

"Studiem oceanul de pe alte planete folosind acelaşi metode pe care le-am elaborat pentru studiul circulaţiei energiei şi nutrienţilor în ecosistemele de pe Pământ. Circulaţiile oxigenului şi hidrogenului în oceanul Europei, dar şi în oceanele de pe Terra, reprezintă unul din procesele cheie care determină evoluţia şi viaţa microbilor, dacă aceştia există acolo", a spus Steven Vance, un cercetător de la NASA.

Înţelegerea procesului în care are loc acest schimb de minerale şi substanţe pe alte planete este crucială pentru aprecierea capacităţii sale de a întreţine viaţa.

Se poate dovedi că un ocean este prea acid sau prea bazic sau pur şi simplu prea fierbinte pentru microbi, scrie Science Alert.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel