€ 5.0914
|
$ 4.3359
|
Curs valutar: € 5.0914
|
$ 4.3359
 

Comoara ascunsă în inima Transilvaniei. Pandemia şi războiul din Ucraina au stopat entuziasmul restaurării Bisericii din Filitelnic

biserica_65175000 Foto cu rol ilustrativ: Freepik
 

Pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina au redus entuziasmul voluntarilor internaționali care au contribuit la restaurarea Bisericii Fortificate din Filitelnic, un monument gotic construit în secolul al XV-lea.?...

După ce a fost salvată de la demolare în 2011 de Asociația ARCUS din Târgu Mureș, cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului, lucrările de restaurare continuă, deși într-un ritm lent.

„Până în 2020, totul mergea excelent. Veneau familii din Germania să ne ajute, oameni de toate profesiile, care își petreceau concediile muncind voluntar pentru a reda biserica comunității. Pandemia și războiul din Ucraina au tras frâna de mână. După aceste evenimente, voluntarii n-au mai avut curajul să vină”, a declarat Elek Zoltan Jakab, administratorul bisericii.

În anii 2017-2018, grupuri de până la 50 de persoane se implicau activ în lucrările de restaurare, aducând materiale, scule și propriul entuziasm. Însă, odată cu debutul pandemiei, astfel de inițiative s-au diminuat semnificativ.

Eforturi susținute pentru salvarea unui monument istoric

Biserica, aflată într-un stadiu avansat de degradare, fusese propusă pentru demolare înainte de intervenția Asociației ARCUS. Aceasta a realizat lucrări de urgență pentru consolidarea acoperișului și bolților, iar monumentul a fost salvat de la prăbușire.

„Acoperișul era parțial prăbușit, iar bolțile erau în stare de precolaps. Acum, biserica poate fi vizitată în siguranță, dar mai sunt multe de făcut, atât în interior, cât și în exterior”, a explicat Jakab.

Anul trecut, s-a finalizat podirea interiorului turnului și au fost recuperate câteva obiecte de mobilier, care fuseseră vandalizate sau mutate în satul vecin, Senereuș. Turnul bisericii, care adăpostește clopotul mare, a fost, de asemenea, restaurat parțial.

Biserica Fortificată din Filitelnic și-a recâștigat statutul de monument istoric de categoria A și poate fi vizitată de turiști. Monumentul are un cor poligonal, un turn clopotniță și o incintă fortificată. De-a lungul secolelor, aceasta a suferit numeroase intervenții, ultimele având loc în 1969, însă degradarea accentuată a început după emigrarea masivă a sașilor în Germania, începând cu anii 1980.

„Deși sașii nu mai sunt aici, cred că merită să păstrăm această moștenire, să o facem în amintirea lor. Ei ne-au lăsat nu doar această biserică, ci și case și o întreagă cultură. Din timpul nostru mic, putem salva aceste file de istorie, care sunt și ale noastre”, a subliniat administratorul.

În ciuda dificultăților financiare și a lipsei de sprijin din partea autorităților, speranța nu a dispărut. În urmă cu un an, un grup de studenți la arhitectură din București a vizitat Filitelnic, realizând schițe și propuneri de viitor pentru biserică. Aceste inițiative au reaprins entuziasmul pentru continuarea lucrărilor.

Asociația ARCUS, care a închiriat ansamblul pentru 49 de ani, a transformat clădirea fostei școli confesionale în spații de dormit, conferințe și workshop-uri. De asemenea, un mic muzeu dedicat comunității săsești a fost amenajat în spațiile restaurate.

„Costurile sunt mari, dar sunt lucruri care pot fi făcute și fără bani, doar cu implicare. Însă e greu să aduni oamenii, să-i motivezi să vină voluntar. Dacă am avea mai multe resurse și sprijin, această biserică ar putea renaște complet”, a afirmat Jakab.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close