Mitul ”Pacientului Zero”, spulberat. Studiul care dă totul peste cap: constatări uimitoare

În SUA există un mit al ”Pacientului Zero” care a adus virusul HIV în America de Nord și a declanșat epidemia din anii 80. 

Mitul ”Pacientului Zero” a fost spus de atâtea ori, în atât de multe moduri, încât a devenit un adevăr al istoriei moderne. Totul a început de la un singur om, un însoțitor de bord, numit Gaetan Dugas, care ar fi fost infectat în străinătate, a dat virusul HIV uneia dintre partenerele sale sexuale și aceasta a transmis virusul HIV altor parteneri sexuali și tot așa până când continentul a ajuns să fie populat de oameni cu o boală misterioasă. Mai mult, se spunea despre însoțitorul de bord că ar fi avut 250 de parteneri sexuali pe an. 

Un grup de cercetători a publicat în revista Nature un studiu care vine să spulbere mitul. Ei au făcut ”arborele genealogic” al virusului, analizat pentru prima dată în detaliu. Constatările sunt uimitoare. 

Cum a ajuns virusul HIV în SUA

Studiul a fost făcut de către cercetătorii Michael Worobey de la  University din Arizona și Richard McKay de la Cambridge. Cei doi au confirmat controversata teorie că virusul a trecut prin Caraibe înainte de a ajunge în SUA. Ei au descoperit că localizarea focarului inițial a fost în New York, nu San Francisco, așa cum se mai spunea. Au mai afirmat că virusul HIV a trecut granițele SUA cu mult înainte de a se vorbi despre el. Ar fi ajuns în SUA în 1970, cu un deceniu înainte de fi recunoscut oficial. HIV-ul s-a răspândit din Africa spre Haiti și apoi ajuns la New York și de aici în restul țării. Sunt indicii că prima oară virusul a intrat în Caraibe. Potrivit cercetătorilor, putea fi o persoană de orice naționalitate care să-l fi adus sau putea fi transmis prin sângele adus din Haiti în SUA în 1970. Cel mai mult sânge era adus din Haiti. 

Mitul pacientului zero, spulberat

Cercetătorii au explicat și de unde a venit mitul pacientului ZERO. Ei au spus că cercetătorii de la momentul respectiv au numit pacientul cu virusul HIV, pacientul O- litera ”o”. ”O” venea de la Out (side) of California, adică din afara Californiei. Pentru că e ușor de confundat, a fost considerată litera O cifra zero și așa a pornit o întreagă mitologie despre pacientul zero care a adus virusul HIV în SUA.

Nu există nicio dovadă biologică și istorică prin care să se confirme faptul că respectivul pacient a fost cauza principală a epidemiei HIV din SUA. Cercetătorii au subliniat că cel mai probabil virusul vine de la primate non-umane din Africa sub-sahariană și a precizat că nimeni, niciodată nu ar trebui acuzat de răspândirea unui virus despre care nimeni nu știa.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel