Microsoft Windows 8, prezentat oficial la Barcelona - GALERIE MULTIMEDIA

Noul sistem de operare Windows 8, despre care mulţi spun că reprezintă „viitorul calculatoarelor”, a fost prezentat  de Microsoft la Barcelona.

Noul sistem de operare va funcţiona atât pe calculatoare şi laptop-uri, cât şi pe tablete şi smartphone-uri, iar specialiştii consideră că aceasta este una dintre ultimele şanse ca Microsoft să ajungă la nivelul Apple şi Google, scrie

Aşa va arăta "desktop-ul" noului Windows 8

Noul sistem de operare va avea un design diferit, desktop-ul fiind format din "pătrate" care reprezintă câte o funcţie sau aplicaţie (e-mail, browser, Facebook, galerie foto, player mp3) şi care se actualizează în timp real.

Dacă nu le place noul format, utilizatorii pot reveni oricând la vechiul aspect, cu desktop şi buton de "Start", scrie Daily Mail.

Microsoft speră să dea lovitura cu Windows 8 şi datorită programelor din pachetul Office (Word, Excel, PowerPoint şi altele), care au fost modernizate. Compania deţinută de Bill Gates intenţionează să îşi doteze toate PC-urile, laptop-urile, tabletele şi smartphone-urile cu programele Office, ceea ce ar reprezenta un avantaj consistent în faţa competitorilor, notează Daily Mail.

Principalele caracteristici ale Windows 8:

1. Merge pe dispozitivele cu ecran tactil.

2. Ferestrele din versiunile precedente au fost înlocuite cu "pătrate" în care rulează câte un program.

3. Programele Office vor fi gratuite.

4. Noul sistem de operare este mult mai adaptat pentru business, prin aplicaţiile sale.

5. Aplicaţiile din Windows 8 funcţionează la fel de bine pe PC-uri, laptop-uri, tablete şi smartphone-uri.

6. Parolele se simplifică, utilizatorii putând deschide Windows 8 cu un cod PIN sau punând degetul în anumite puncte predefinite ale unei fotografii în cazul dispozitivelor cu touchscreen.

7. Nu există buton de "Start", meniul fiind accesat dintr-un colţ al ecranului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel