Metode de a reduce nevoia de a mânca dulciuri

Zahărul a devenit în ultima vreme inamicul în ceea ce priveşte alimentele nesănătoase, specialiştii avertizând asupra riscurilor cardiovasculare şi legate de obezitate pe care acesta le aduce.

Nutriţioniştii avertizează asupra riscurilor aduse de consumul ridicat de zahăr şi oferă o serie de metode pentru a scădea nevoia de "ceva dulce".

Negarea dorinţei de a mânca zahăr nu este o soluţie, deci nu trebuie ca această substanţă să fie scoasă de tot din alimentaţie, ci trebuie abordată o soluţie moderată. Experţii spun că persoanele care simt nevoie de a consuma alimente dulci nu ar trebui să renunţe de tot la acestea, ci să fie doar moderaţi. Un aliment dulce, când şi când, este util organismului şi nu prezintă riscuri pentru sănătate.

CITEȘTE ȘI: Zaharina și alți înlocuitori de zahăr, bombă pentru sănătate

Un somn sănătos poate reduce dorinţa de a consuma zahăr. Atunci când nu este odihnit îndeajuns, organismul are nevoie de zahăr pentru a suplini lipsa de energie, explică Martin Budd, autorul cărţii "Why Am I So Exhausted" ("De ce sunt atât de extenuat", n.r.).

Folosirea de condimente ca vanilie, nucşoară, scorţişoară şi cardamom pentru aromatizarea unor feluri de mâncare şi băuturi, fără a adăuga zahăr, poate ajuta, de asemenea, la scăderea nevoii de alimente dulci.

Unii experţi spun că desertul poate fi înlocuit cu ceva mai multe exerciţii fizice, mai ales în cazul celor care folosesc dulciurile ca pe o metodă de rezolvare a problemelor emoţionale. În acest caz, o jumătate de oră de alergat prin parc poate fi mult mai eficientă şi mai sănătoasă, decât un baton de ciocolată.

Deficienţele nutriţionale pot face dorinţa de a mânca alimente dulci mai intensă. Anumiţi nutrienţi par a avea un rol important în controlul glicemiei, între care se numără cromul, vitamina B3 şi magneziul. Suplimentele alimentare bogate în astfel de compuşi pot fi utile, mai ales în cazul unor deficienţe nutriţionale combinate cu pofta de zahăr.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel