Fostul realizator de emisiuni Tv, Marius Tucă, a scris o poezie emoționantă pentru tatăl său, cu ocazia aniversării zilei de naștere a acestuia, scrie jurnalul.ro.
Marius Tucă: De ziua tatălui meu
Ţi-am spus de atunci, de când eram foarte mic, Să nu te joci cu sentimentele mele de copil. Te-am rugat frumos, chiar aveam lacrimi în ochi, Să-mi iei bicicletă Pegas cu şa lungă, Dar tu te-ai făcut că nu mă auzi. Şi au trecut ani de zile de iluzii, de aşteptări Până când visul meu să se împlinească.
Apoi a fost aşteptarea cea mai lungă şi mai grea. Când îţi doreşti ceea ce îşi doresc toţi copiii, Să vină tatăl tău şi să-ţi spună cele două cuvinte. Să-ţi spună ce spun toţi taţii copiilor când e şi nu e cazul. Să te ia în braţe, să te pună pe genunchi, Să te pupe apăsat pe frunte mirosind a bărbat Şi să-ţi spună: te iubeşte tăticul tău!
Ei bine, olteanul-oltenilor, dragul meu tată, tati, tăticule, Cred că-mi făcusem de mult majoratul, Ba chiar spusesem câtorva fete şi femei Eu însumi, timid dar foarte clar, că le iubesc Până când matale, de la înălţimea tutorelui, Să-mi dai senzaţia că s-ar putea, la o adică, Nicidecum să-mi spui cu subiect şi predicat, că mă iubeşti. Şi de câte ori nu te-am rugat să n-o mai cerţi pe mama Îţi aduci aminte, toate promisiunile că n-o s-o mai faci, Iar tu, ca şi când nu te-aş fi rugat niciodată, Nu mă ascultai şi o luai de la capăt, ştiind foarte bine Că nu iubeam pe nimeni mai mult pe lumea asta Iar motivul era mereu acelaşi, aceeaşi cheie de yală Pusă sub preşul de la uşă ca să pot intra în casă când veneam dimineaţa de la bairam. N-am uitat, tată, n-am uitat nimic din toate astea, Aşa cum n-am uitat nici cum o luai la mişto pe mama, Că tot veni vorba despre ea, despre noi, în general despre familia Tucă Marin, Când îţi spunea că am degete de pianist, Mâini fine, de om de litere, care s-ar putea apuca de scris. Iar mata, tăticule, voiai să mă faci un pic mai mult Fierar betonist, sculer-matriţer, eventual prelucrător prin aşchiere. Of, dacă m-ai fi ascultat, dacă ai fi avut încredere în mine N-ai fi exagerat atât cu coniacul de Corabia, Cu nenumăratele ciorbe de burtă şi cefe de porc, Cu oalele de sarmale şi nesfârşitele damigene de vin N-ai fi ajuns pe la spitalul lui Sorin Oprescu, Care făcea mişto de tine că nu ţi se mai ridică În urma atacului de cord şi a congestiei cerebrale. Şi toate ca toate, au fost atâtea şi atâtea Nu mi-ar ajunge toate strofele Luceafărului, Ştii bine că sunt înalt, tandru şi mişto. Sunt ca focul de paie şi, deopotrivă, bun şi iertător Dar spune-mi ce-ai avut cu bicicleta mea semicursieră Sputnick, Vişinie, cum nu era alta în tot oraşul Caracal, De ai vândut-o fără să-mi spui un cuvânt? De ce, de ce ai făcut asta când ştiai că ea, Bicicleta asta, era libertatea şi iar libertatea mea? Şi, mai ales, de ce m-ai făcut s-o aştept atâta timp Când tu, tăticule, o vânduseşi de mult pe doi poli? N-ai înţeles că bicicletele pentru băieţi Înseamnă mai mult decât toate fetele pupate în spatele blocului? Ştii că şi astăzi mai aştept înapoi bicicleta aia? Bineînţeles că nu, altfel nu mă rugam de tine De dimineaţa până seara, zile de-a rândul, Să-mi dai bani să-mi iau pick-up-ul vieţii mele Profesionist, adevărat, cu boxe de lemn şi stereo Ascultând şi iar ascultând vinilurile vremii Până când toate blocurile din cartier le-au învăţat pe dinafară De ce, tată, de ce a trebuit să aştepte băieţii ăia de la ACDC, Phoenix, Led Zeppelin şi Sfinx atât de mult? Sigur, după toate aceste întâmplări care mi-au marcat poezia şi copilăria, Nu înseamnă că nu te iubesc la fel de mult, Aşa cum un copil îşi iubeşte ca la început tatăl, Dar uite că nimic nu rămâne neplătit pe lumea asta, Chiar dacă în cazul tău se întâmplă târziu, foarte târziu. Apocalipsa, sfârşitul lumii cum ar veni, dragul meu tată, Cade tocmai pe 21 decembrie, de ziua ta de naştere. P.S. La mulţi ani, tată!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
