EXCLUSIV  Mai 2023, luna în care se schimbă premierul. Bulai, avertisment: Ar putea urma manifestaţii de stradă, lozinci. Luptă tacită între PNL şi PSD

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Sociologul Alfred Bulai afirmă că lumea politică s-ar putea dinamiza din nou după luna mai 2023, când va avea loc rotativa la conducerea Guvernului. 

De reţinut este faptul că ideile enunţate de Alfred Bulai reprezintă doar nişte scenarii, lucru pe care chiar sociologul l-a menţionat. 

"Ne putem gândi că după alegeri se fac alte alianţe, alte structuri, dar nu există un orizont de speranţă că lumea va participa semnificativ la vot şi la alte acţiuni politice. Totul se poate schimba, însă, în cursul anului 2023. Mai precis, rocada la Guvernare, dacă va exista, va duce la un anumit gen de dinamism al scenei politice, pe care îl vizează în subteran, latent, PNL. Are şi o politică pregătită, în sensul în care vom vedea din nou manifestaţii, lozinci. 

Ceea ce, sigur, va schimba raportul dintre cele două forţe. Sigur că şi USR îşi va permite din nou să aibă iniţiativa. Deci din punctul ăsta de vedere s-ar putea să avem parte de nişte schimbări, pentru că se apropie şi anul electoral. Deci s-ar putea să avem o luptă tacită, subterană, şi chiar şi pe faţă la un moment dat, între PSD şi PNL, care deschide orizontul unor alegeri care ar putea să aducă şi ceva bun. 

Când ai alegeri şi toată lumea ştie cine va câştiga, nu e o situaţie prea bună pentru democraţia dintr-o ţară. Dar, repet, ăsta este un scenariu. Aşa cum există şi scenariul să se bată palma, dar să rămână domnul Ciucă premier şi să se obţină alt gen de alianţe. Nu sunt lucruri clare acum, nu e ceva bătut în cuie, mai ales că toată lumea aşteaptă să vadă cum va fi ieşirea din iarnă, care e mult mai importantă şi toţi aşteaptă să vadă ce se poate întâmpla electoral", a declarat Alfred Bulai într-un interviu exclusiv pentru DC NEWS. 

Youtube video image

Amintim că la finalul lunii mai, premierul Nicolae Ciucă ar urma să demisioneze, împreună cu întregul Guvern, pentru ca rotativa anunţată în alianţa cu PSD şi UDMR să aibă loc. Astfel, scaunul de premier ar urma să fie ocupat de Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, cel mai probabil, iar posturile ministeriale să fie reîmpărţite între cele trei partide din alianţă. 

Întrebat dacă acest lucru chiar se va întâmpla sau dacă România va trece printr-o nouă criză politică, premierul Nicolae Ciucă a spus că alianţa va continua aşa cum a fost stabilit în acordul încheiat în urmă cu un an de zile. 

De altfel, premierul a şi mulţumit coaliţiei pentru modul în care a funcţionat în 2022.

„În plan intern, aş dori să subliniez şi să mulţumesc coaliţiei de guvernare. S-a putut şi se poate constata că, atunci când avem o coaliţie stabilă, constituită din partidele care şi-au asumat responsabilitatea guvernării, PNL, PSD şi UDMR, practic prin această stabilitate am putut să inspirăm încrederea tuturor partenerilor sociali, de asemenea, să inspirăm încredere partenerilor noştri externi care au văzut în România o oportunitate de investiţii, o oportunitate care s-a concretizat în cea mai mare sumă a investiţiilor străine directe”, a spus premierul Nicolae Ciucă la începutul ultimei şedinţe de Guvern din 2022. CITEŞTE ŞI Ciucă: Mulţumesc coaliţiei! Încheiem 2022 cu o valoare de aproximativ 11 miliarde de euro din investiţii străine

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel