Luni este ultima zi pentru depunerea registrului general de evidenţă a salariaţilor

birou
birou

31 octombrie este ultima zi în care companiile mai pot depune registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic (ReviSal), potrivit Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

Pentru a evita aglomeraţia la ghişee şi formarea cozilor caracteristice ultimelor zile de depunere, la ITM Bucureşti s-a lucrat şi sâmbătă şi duminică până la ora 16.00, iar la nivelul întregii ţări programul de funcţionare al Inspectoratelor Teritoriale de Muncă a fost prelungit, luni, până la ora 19,00.

Totodată, personalul ITM Bucureşti a fost suplimentat cu 60 angajaţi pentru preluarea datelor de la agenţii economici, iar alţi şapte sunt implicaţi în activitatea de coordonare, dintre care doi informaticieni asigură funcţionarea optimă a sistemului informatic.

"Pentru a preîntâmpina eventuale situaţii de blocaj în ţară, MMFPS şi Inspecţia Muncii au emis o circulară prin care au dispus luarea aceloraşi măsuri la nivelul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă de la nivelul fiecărui judeţ'" se arată în documentul menţionat.

Angajatorii au obligaţia de a înfiinţa şi transmite inspectoratului teritorial de muncă un registru general de evidenţă a salariaţilor şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora. ReviSal este o aplicaţie informatică pentru înfiinţarea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel