Londra. Invazie de omizi toxice

Mihai Dumitru / 29 apr 2018 / 17:51 Salveaza PDF Comentarii

Capitala Marii Britanii și împrejurimile sunt infestate cu omizi toxice care pot cauza iritație, mâncărimi și dificultăți respiratorii.

Comisia Forestieră din Marea Britanie avertizează publicul să nu atingă larvele sau omizile, indentificate în peste 600 de locuri din Londra. Epicentrul infestării este partea de vest a orașului și zona metropolitană adiacentă.

Instituția amintită consideră că omizile, care trăiesc aproape exclusiv în coronamentul stejarilor, iar în această perioadă se află în procesiune sezonieră deplasându-se în șir indian, sunt „un pericol pentru sănătatea oamenilor, animalelor și stejarilor”.

Veritabilă „bombă” cu ceas

O proteină din micile fire de păr ale omizilor este cea care cauzează simptome precum febră și iritație la nivelul ochilor și gâtului. Fiecare omidă are circa 62.000 de fire de păr pe care le poate detașa de corp, iar substanța toxică pe care acestea o conțin rămâne activă până la cinci ani.

Această specie de omidă a fost introdusă accidental în Londra din Europa continentală în 2005 și, în ciuda încercărilor de eradicare, a reușit să-și extindă arealul pe care l-a invadat.

Intervenție sub presiunea timpului

Comisia Forestieră avertizează că, dacă invazia nu este ținută sub control, omida toxică s-ar putea răspândi în mare parte din restul Marii Britanie. Tratamentul pentru exterminarea omidei de stejar se pot aplica până la finele lunii aprilie sau începutul lunii mai, după care omizile sunt prea mari pentru a fi afectate cu substanțe care nu afectează mediul înconjurător.

[citeste si]

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26