Plajele au fost pregătite pentru începerea sezonului estival, fiind gata să găzduiască manifestările organizate în perioada minivacanţei de 1 Mai în Mamaia, Năvodari, Eforie, Costinești și Vama Veche
Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL), în ultimele zile a fost colectat nisipul de pe promenadă rezultat în urma furtunilor din sezonul rece şi au fost depuse eforturi pentru igienizarea tuturor plajelor, astfel că la această oră litoralul este pregătit să primească turuștii care aleg Marea Neagră pentru pentru Ziua Mondială a Muncii, scrie Mediafax.
ABADL a impus însă şi o serie de restricţii celor care organizează concerte şi diverse activităţi pe plaje.
"Nu este permisă deteriorarea calităţii apei Mării Negre, astfel că se va evita aruncarea, introducerea şi depozitarea deşeurilor de orice fel pe plajă şi în apa mării. De asemenea, vor fi interzise activitatea de comerţ şi accesul cu autovehicule pe plajă", a declarat responsabilul de comunicare al ABADL, Cătălin Anton, care a precizat că la finalizarea activităţii desfăşurate plaja va fi ecologizată, salubrizată şi adusă la starea iniţială.
De asemenea, Administraţia Bazinală de Apă a mai anunţat că pe perioada minivacanţei de 1 Mai va asigura permanenţa cu forţe umane şi utilaje, pentru a interveni în caz de urgenţă.
"Îi rugăm totuşi pe turişti să dea dovadă de civilizaţie şi să folosească coşurile de gunoi amenajate la limita plajelor, pentru a lăsa nisipul curat şi într-o stare corespunzătoare", a mai spus Cătălin Anton.
În ceea ce privește spectacolele care vor avea loc, acestea nu sunt puține. Gheorghe Gheorghiu, Cătălin Botezatu, Bianca Drăgușanu, Andreea Bălan, Rosario Internullo, Adrian Eftimie, DJ Pagal sau Șuie Paparude sunt câteva dintre vedetele care se vor afla pe litoral de 1 Mai.
Năvodari
1 mai - "Serbare Câmpenească" în „Tabăra Delfinul" Năvodari va fi un spectacol întreținut de "Caravana lui Axinte", eveniment organizat de Primăria Năvodari.
Eforie Sud
28 aprilie - 1 mai - Târgul colecționarilor de antichități - Antica Trade Fair - eveniment organizat de Primăria Eforie.
Vama Veche
E.M.I.L. (29 aprilie), Șuie Paparude, Discoballs (30 aprilie) - Goblin, Țapinarii, Marius Matache și Adrian Păunescu (29 aprilie) - Bongo Art Club (fostul Hand), El Negro (29, 30 aprilie) - Club Zapata, Luna Amară (30 aprilie).
Costinești
29 aprilie - 1 mai - Concerte (organizatori privați)
Un nou concept de party marca Ring discotheque by Geo Da Silva. Invitați speciali: Buzdugan și Morar, Bianca Drăgușanu, Marina Dina, Plastik Funk, GeoDaSilva, Michael Star, George Punk, DJ Zet, DJ Westman.
Mamaia
29 aprilie - 1 mai - Mix Music Evolution - Turneul 2011, vizavi de Hotel Rex, Mamaia, eveniment organizat de Primăria Constanța
29 aprilie: 14.00 - 23.00
30 aprilie:10.00 - 23.00
01 mai: 10.00 - 23.00
Program zilnic:
10.00 - 12.00 - Program dedicat copiilor (concursuri, carnaval, jocuri, promoții, muzică);
12.00 - 14.00 - Program muzică ambientală;
14.00 - 15.00 - DJ Jungle - muzică oldies;
15.00 - 16.00 - Autografe muzicale (muzică populară și etno dance);
16.00 - 18.00 - Program interactiv pentru public (concursuri cu premii, tombole, muzică);
18.00 - 23.00 - Proconsul, Laurențiu Duță, Gheorghe Gheorghiu, Leo Iorga, Etno Dance, Andreea Bălan, Denisa&Raluca, Maria Dragomiroiu, Dj.Jungle, Claudia Chițulescu, Elisabeta Turcu, Ștefania Rareș, Trupa Romanașii, Jean de la Craiova, Sânzienele, etc.)
29 aprilie - 1 mai - The Mission & InDeep & Dance = The Pirates of 1st of May (organizatori privați).
Pe plaja din nordul stațiunii Mamaia, două corturi încălzite pe timpul nopții vor găzdui 60 de ore de muzică. Pe scenă vor mixa cei mai renumiți DJ: Sven Väth, Steve Lawler, Tania Vulcano, Markus Homm, Manuel Castro, Rosario Internullo, Adrian Eftimie, Pagal, Optick.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu