Linie telefonică specializată în exorcizări, deschisă la Milano

exorcism
exorcism

Enoriașii din Milano beneficiază de o linie telefonică deschisă recent, de unde preoții le pot oferi sfaturi și ajutor, informează site-ul italian Incroci News, potrivit RTV.net. Mai mult, o echipă de 12 preoţi se pot deplasa oricând pe teren atunci când este necesar.

Părintele Angelo Mascheroni, exorcistul şef din Milano încă din 1995, a dezvăluit că acest serviciu a fost oferit datorită numărului în creştere de apeluri primite de la credincioşi privind aceste probleme, motiv pentru care cardinalul Scola a decis noi numiri de preoți exorciști, ceea ce a mărit numărul acestora de la 6 la 12. Cu toate acestea, părintele Mascheroni recunoaşte cu un caz cu adevărat demonic este destul de rar.

Însă, potrivit preotului, numărul mare de cereri venite din partea enoriașilor a impus și întocmirea unui program, astfel că preoții au intervenţii de luni până vineri între 14:30 şi 17:00: „Oamenii în nevoie pot suna şi pot găsi un preot în zona în care locuiesc, prevenindu-se astfel ca oamenii să parcurgă distanțe lungi".

Preoții spun că în unele cazuri problemele enoriașilor sunt de fapt tulburări mentale sau psihice, iar mulți părinți sună pentru a se plânge de comportamentul copiilor, dând vina pe demoni, în schimb, părintele Angelo Mascheroni susține că fenomenele cu adevărat diabolice sunt foarte rare, cel puțin în experiența sa, din care cauză se impune să se discearnă foarte bine situațiile.

După cum afirmă preotul, cei care solicită ajutorul au diverse vârste, tineri și bătrâni, sunt și femei și bărbați, oameni cu diverse pregătiri profesionale, dar exorcismul modern se bazează mai mult pe oferirea de consiliere şi de rugăciuni pentru persoanele în suferinţă.

De asemenea, preotul a confirmat că cele mai multe persoane care apelează la ajutorul lor sunt credincioase, însă există și persoane care nu au mai luat contactul cu Biserica de foarte mulți ani sau tineri care vin și mărturisesc că au participat la ședințe de spiritism.

Biserica trebuie să asculte toți acești oameni, a mai spus preotul Angelo Mascheroni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel