Liderii PSD, reuniune la Sinaia. Șapte teme pe agenda întâlnirii

Liderii principalului partid din România se reunesc, joi și vineri, la Hotelul Mara din Sinaia. Temele reuniunii vor viza strategia PSD pentru alegerile locale din iunie, dar și obiectivele partidului pentru viitoarea sesiune parlamentară. Un punct fierbinte este cel legat de datoria partidului către Primăria Capitalei.

Departe de ochii presei, la dezbaterile de la Sinaia, PSD va aborda următoarele teme: 

1. Alianța cu UNPR. Majoritatea social-democraților înclină spre liste separate. Momentul de slăbiciune al progresiștilor, după anchetarea lui Gabriel Oprea, ar putea să fie însă speculat de PSD prin obținerea unor condiții extrem de favorabile. Pe de altă parte, social-democrații se tem să nu rămână izolați pe scena politică. În același timp, daca UNPR va merge separat atunci va rupe din voturile PSD pentru ca vor ținti acelasi electorat de centru-stanga;

2. Va fi transat subiectul președinției Senatului. Deși în continuare sunt opinii pro și contra în grupul PSD de la Senat, nu s-a format o masă critică împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, astfel ca este de asteptat ca acesta sa ramana in continuare pe functie;

3. Subiectul alegerilor in doua tururi. Liviu Dragnea a spus ca PSD ia in calcul sa boicoteze alegerile daca se va trece la votul in doua tururi. Liderii social-democrati vor intoarce pe toate fetele optiunile partidului, inclusiv o posibila acceptare a propunerii PNL, precum si efectele pe care le-ar putea genera pentru partid schimbarea regulilor;

[citeste si]

4. Strategia parlamentara. Deputatii si senatorii vor primi indicatii privind modul de comportament in Parlament in precampanie, marile prioritati legislative ale partidului si majoritatile care s-ar putea face/reface in Senat și Camera Deputatilor. Pozitionarea fata de Guvernul Ciolos va fi una dintre cele mai importante discutii;

5. Lista provizorie a candidatilor la locale. O lista actualizata a candidatilor la primariile resedinta de judet si la sefiile Consiliilor Judetene este asteptata sa fie prezentata in sedintele PSD. Listele finale ar trebui sa fie gata la inceputul lunii martie;

6. Situatia financiara a partidului. Unul dintre conturile principale ale PSD, cel de la sediul central al partidului, este blocat în urma unei popriri în valoare de peste 55.000 de euro, impusă de Primăria Capitalei, pentru datorii de la lansarea lui Victor Ponta de pe Arena Naţională, din 2014;

7. Deschiderea partidului către societatea civila prin sloganul "Vrem schimbare. PSD îți dă puterea". Social-democratii vor sa acorde locuri eligibile in Consiliile Locale unor persoane cu notorietate din fiecare judet;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel