Cei trei membri ai juriului ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor\" oferă ponturi pentru bucătarii aflați la început de drum.
De luni, 22 septembrie, are loc premiera \"Hell\'s Kitchen – Iadul Bucatarilor\" așa că cei trei membri ai juriului s-au gândit să dea câteva ponturi celor ce și-au propus să se pregătească pentru concursul de gătit.
Florin Dumitrescu: \"Eu i-aș sfătui să încerce să descopere ce stil de gătit li se potrivește, apoi să se perfecționeze în acea direcție. De asemenea, experiența e foarte impprtanta, așa că trebuie să gătească zi de zi, dar și să încerce gusturi noi cât mai des. Prin urmare, i-aș sfătui să testeze restaurantele mari de afară și din țară ca să descopere gusturi noi.
Documentarea e și ea vitală: așadar, citiți cărți de specialitate! Un alt sfat e legat de ustensile, cuțitele trebuie să fie de calitate. Nu în ultimul rând, recomand ca ingredientele din care gătesc să fie proaspete, alese din piețe, de la țărani\".
Sorin Bontea: \"Țin mult la calitatea cuțitelor și a ustensilelor, alegeți-le cu grijă! Cumpărați ingrediente proaspete, de la piață. Evitați cât de mult puteți congelatele, mai ales dacă aveți la dispoziție o piața cu produse locale, de sezon. Și, nu în ultimul rând, informați-va mereu: cărți de specialitate, internet, bucătari mai experimentați\".
Cătălin Scărlătescu: \"Îi sfătuiesc să experimenteze mult, chiar dacă greșesc. Orice greșeală te duce cu un pas mai departe, te face să fii mai bun decât ai fost ieri. Un alt sfat e legat de folosirea ingredientelor proaspete. Și, la fel de important, îi sfătuiesc să nu le fie teamă\".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News