Judecător CCR: Eutanasierea în masă a câinilor, traumatizantă pentru populație

petre lazaroiu dc
petre lazaroiu dc

Judecătorul Curții Constituționale a României, Petre Lăzăroiu, crede că eutanasierea în masă a maidanezilor ar putea traumatiza populația, apreciind că legea ajunsă pe masa CCR ar putea fi îmbunătățită.

Activiștii pentru drepturile animalelor au pichetat, miercuri dimineață, sediul CCR, înaintea ședinței în care se dezbate legea privind eutanasierea maidanezilor neadoptați în 14 zile. ”Noi nu judecăm după proteste, judecăm după reguli”, a spus Lăzăroiu în fața sediului instituției, potrivit Agerpres.

Judecătorul crede că legea ar putea fi mai bună, dar nu depinde de CCR dacă Parlamentul mai are timp s-o îmbunătățească.

El a mărturisit că este stăpânul unui câine și că a fost mușcat de un maidanez în copilărie.

Lăzăroiu a vorbit și despre soluția eutanasierii pentru câinii fără stăpân. ”Puteau să dispară mai demult, dar nu prin aceste metode. Acum deja orice discuţie e de prisos”, a spus el.

Întrebat dacă populația va fi traumatizată de uciderea în masă a câinilor, judecătorul a răspuns: ”Cu siguranţă. Dumneavoastră puteţi să asistaţi la o scenă de masacru?”

Referitor la faptul că judecătorii CCR s-au mai pronunţat cu privire la un articol similar, el a subliniat că decizia va depinde de cum va gândi fiecare membru al CCR în parte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel