Volumul IV al cărţii Istoria cinematografiei în capodopere. Vîrstele peliculei. De la „A noastră-i libertatea” la „Pe aripile vîntului” (1931-1939), semnat de Tudor Caranfil, se va lansa dumincă, 29 mai, de la ora 16.30, la standul Editurii Polirom şi Cartea Românească (Pavilionul C2), în cadrul Salonului de Carte Bookfest, din Bucureşti.
Alături de autor vor lua cuvântul invitaţii speciali, Irina Margareta Nistor, Cristian Tudor Popescu şi Igor Mocanu.
Dacă primul volum al seriei a fost dedicat a apariţiei şi cristalizării estetice a „filmului mut”, al doilea descria apogeul „Marelui Mut”, iar al treilea, răscrucea apariţiei sunetului, acest al patrulea volum analizează soluţiile pe care, în diferite genuri, artişti cu temperamente diferite le-au găsit în manipularea posibilităţilor tehnice ale imaginii sonorizate. La jumătatea deceniului patru al secolului XX, cinematografia pare să-şi fi găsit drumul – s-a terminat cu erorile fecunde, cu îndrăznelile nebune, cu tulburătoarele căutări. Explorările tehnice se îndreaptă spre filmul color şi televiziune. Abia acum se încheie cu adevărat o epocă în istoria cinematografiei. De la „A noastră-i llibertatea” pînă la „Pe aripile vîntului”, fiecare film evocat este plasat în contextul istoric, estetic şi critic al epocii în care a apărut.
„Este mai mult decît o carte prin care un autor îşi încununează pasiunea de o viaţă pusă în slujba celei de-a şaptea arte, e un fel de arheologie cinematografică.” (Ioan Zubaşcu)
„Stilul narativ seducător al Vîrstelor peliculei, metoda biografismului critic şi pofta de poveste au fost subliniate încă de la prima ediţie, numele lui Sainte-Beuve apărînd frecvent în cronicile scrise atunci. Autorul alternează detaliile biografice, pitorescul, picantul cu momentele de teorie pură, dar niciodată aridă, cărţile sale fiind totodată şi o descriere a felului în care s-a construit de-a lungul secolului XX cultura vizuală europeană... Cred că e semnificativ să punctăm rolul covîrşitor pe care-l joacă reeditarea volumelor lui Tudor Caranfil, pentru ceea ce numim, în genere, critica imaginii.” (Igor Mocanu)
Din cuprins:
A noastră-i libertatea • Pămînt fără pîine • Kuhle Wampe • Atalanta • Triumful voinţei • Timpuri noi • Aleksandr Nevski • Pe aripile vîntului
Tudor Caranfil (n. 1931, Galaţi), absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti în 1957, este critic şi istoric de film, realizator de emisiuni TV. În anii ’60 a iniţiat „Seara prietenilor filmului”, prima formă a Cinematecii române. Este invitat permanent al Festivalurilor de la Cannes şi de la Berlin, unde a fost, în numeroase ediţii, membru în juriul FIPRESCI. Participă la diferite festivaluri româneşti şi interna¬ţionale de film, precum cele de la Karlovy Vary, Oberhausen, Namur, Cottbus, Kiev, Los Angeles, Locarno, Lübeck, Moscova, Rotterdam, San Francisco. A mai publicat: 7 capodopere ale filmului mut (1966), F.W. Murnau (1968), Romanul unui film: „Cetăţeanul Kane” (1978; ediţia a II a, 2008), În căutarea filmului pierdut (1988), Dicţionar de filme româneşti (2002; ediţia a II a, 2004), Dicţionar universal de filme (2002; ediţia a II a, 2003; ediţia a III a, 2008), Pe aripile vîntului (2003). La Editura Polirom a apărut Istoria cinematografiei în capodopere. Vîrstele peliculei (ediţia a II a), vol. 1: De la „Stropitorul stropit” la „Rapacitate” (1895 1924) (2009); vol. 2: De la „Ultimul dintre oameni” la „Don Juan” (1924-1927) (2009) şi vol. 3: De la „Cîntăreţul de jazz” la „Luminile oraşului” (1927 1931) (2010).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News