Ionel Arsene (PSD Neamţ): E greu să te lupţi cu o hidră, de unul singur, dar nu imposibil

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD) Neamţ, Ionel Arsene, a scris luni, pe pagina sa de Facebook, că a fost greu pentru formaţiunea politică să se lupte cu "o hidră", dar rezultatele au arătat că nu a fost imposibil.

"Sunt multe de spus despre acest prim tur, iar fiecare organizaţie îşi va face propria analiză, vă garantez. E greu să te lupţi cu o hidră de unul singur! Dar, iată, nu e imposibil! PSD a fost votat de români chiar dacă a pierdut guvernarea în urma jocurilor politice. Oamenii văd şi înţeleg! Ţinuţi până acum trei ani în sărăcie şi cu statut de colonie, românii au avut în Guvernul Dăncilă un susţinător, un guvern care le-a spus că se poate şi le-a demonstrat că merită să fie respectaţi şi apreciaţi în ţara lor", a declarat Ionel Arsene.

Preşedintele PSD Neamţ a adăugat că rezultatul din primul tur arată că românii cred în social-democraţie.

"Nu vor dictatura PNL, în care toată puterea e concentrată în mâinile unui singur om! Românii vor un preşedinte care uneşte şi care nu şi-a făcut din ură şi dezbinare un crez politic. Vor un preşedinte care munceşte, nu stă în vacanţe. Vor un preşedinte cu inimă, nu unul împietrit în propria sa aroganţă. Dincolo de scenarii, acuzaţii şi conspiraţii, votul este suveran. Urmează turul doi. Votăm cu inima", a mai spus Ionel Arsene.

Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale din judeţul Neamţ cu 36,31%.

Pe poziţia a doua s-a clasat Viorica Dăncilă, care a adunat 26,08% din voturi.

Dan Barna este pe locul al treilea, cu 12,02%, iar pe poziţia a patra este Mircea Diaconu, cu 11,00%.

Prezenţa la vot în judeţul Neamţ a fost de 42,83%. Au votat 199.235 de persoane, dintre care 17.612 pe listele suplimentare, iar 561 au solicitat urna mobilă. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel