Întăriri MASIVE la CSM București. Cine vine lângă Cristina Neagu

Mircea F. Cristian / 01 Martie 2019 / 18:01 Salveaza PDF Comentarii
CSM Bucuresti, transferuri de marcă. foto: csmbucuresti.ro
CSM Bucuresti, transferuri de marcă. foto: csmbucuresti.ro

Primaria Capitalei anunță, într-un comunucat de presă, că nume grele ale handbalului mondial vor juca la CSM Bucuresti.

CSM București anunță un sezon incendiar, la cel mai înalt nivel de performanță. Așa cum și-a obișnuit până acum fanii, campioana României la handbal feminin se va prezenta la început de sezon cu o echipă de top, care își dorește numai victoria. Conducerea clubului Primariei Capitalei a făcut pași importanți pentru sezonul care urmează.

Opt jucătoare de top în lotul 'tigroaicelor' 

 

Nu mai puțin de opt jucătoare de top, "nume grele" ale handbalului mondial, vor veni în lotul "tigroaicelor", începând cu 1 iulie 2019, iar alte trei componente ale formației bucureștene au semnat prelungirea contractelor deja existente.

Denisa Dedu, Crina Pintea, Gabriela Perianu, Laura Chiper, Nora Mork, Andrea Klikovac, Linnea Torstensson și Carmen Martin vor face parte din formația Clubului Sportiv Municipal din București din această vară, iar Iulia Curea (actualul căpitan al campioanei României, câștigătoare a Ligii Campionilor în 2016), Elizabeth Omoregie (de trei ori campioană a Sloveniei) și Dragana Cvijic (de două ori câștigătoare a Ligii Campionilor) merg și ele mai departe alături de echipă.

Pentru postul de portar, CSM București și-a asigurat semnătura golkeaperului naționalei României, Denisa Dedu. În vârstă de 24 de ani, sportiva originară din Brașov evoluează de două sezoane la Siofok KC, în Ungaria, echipă cu care a jucat în a doua competiție intercluburi de pe continent, Cupa EHF. Dedu a semnat un contract valabil doi ani, urmând să îmbrace tricoul CSM-ului din vară până în iunie 2021.

Crina Pintea, pivorul "tricolorelor" vine și ea la CSM București, începând din iulie 2019. Desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European din Franța, din decembrie 2018, Pintea, 28 de ani, evoluează în prezent la campioana Ungariei, Gyor. Sportiva este una dintre cele mai importante figuri ale naționalei de handbal feminin a României, cu care a și cucerit medalia de bronz la Mondialul din 2015. Pentru prima reprezentativă, Pintea a jucat de 60 de ori și a înscris 71 de goluri.

Colegă la națională cu Crina Pintea, interul stânga Gabriela Perianu a semnat cu CSM București un contract valabil până în iunie 2021. Deținătoare și ea a bronzului mondial în 2015, handbalista de 24 de ani a evoluat de 46 de ori sub tricolor și a marcat 51 de goluri. Ca și Dedu, Perianu vine la "tigroaice" de la Siofok KC.

Campioana României are si semnatura celui mai bun inter dreapta al lumii, Nora Mork. În vârstă de 27 de ani, handbalista din Norvegia are un palmares impresionant fiind una dintre cele mai laureate sportive. A cucerit de trei ori Liga Campionilor (2011, 2017, 2018), are trei medalii de aur la Europene (2010, 2014, 2016), una de aur la Mondiale (în 2015), una de argint (2017) și a urcat pe treapta a treia a podiumului olimpic la JO din 2018, de la Rio de Janeiro. Ultima sa echipă de club este Gyor, campioana Ungariei.

Pentru postul de inter dreapta a fost transferată și Andrea Klikovac, componentă de bază a naționalei statului Muntenegru, cu care a cucerit aurul European în 2012. Actualmente la Kisvárdai KC, în Ungaria, handbalista în vârstă de 27 de ani are 60 de selecții la națională și 20 de reușite.

Carmen Martin (30 de ani) revine la CSM București, după prima ei aventură alături de "tigroaice", între 2014-2017, perioadă în care a cucerit și Liga Campionilor (2016) și a primit titlul de "cetățean de onoare" al Capitalei. Desemnată cea mai bună extremă dreapta a Campionatului European din 2014, 2016 și 2018, iberica este medaliată cu bronz la Olimpiada din 2012, tot pe locul trei a terminat și Mondialul din 2011 și are în palmares și două medalii de aur la Europene (2008, 2014).

Titulara naționalei României pe postul de extremă dreaptă, Laura Chiper, medaliată cu bronz la Mondialul din 2015, devine "tigroaică" de la începutul lunii iulie 2019. Chiper joacă de opt ani în Liga Florilor, la Corona Brașov, echipă cu care a participat în competițiile europene.

Una dintre cele mai experimentate handbaliste ale lumii, suedeza Linnea Torstensson, a semnat cu CSM București până în vara lui 2020. Scandinava revine în lotul "tigroaicelor", cu care a câștigat Liga Campionilor în 2016, când a și primit distincția de "cetățean de onoare" al Capitalei. Sportiva are în palmares Cupa EHF (2011) și o medalie de argint la Europeanul din 2010, competiție la care a fost desemnată MVP.

Contract Cristina Neagu, în discuție

 

Clubul Sportiv Municipal din București anunță că nu a încheiat campania de achiziții și întărește dorința de prelungire a contractului Cristinei Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii. Discuțiile se poartă în continuare, iar oficialii clubului din Capitală și-au exprimat toată deschiderea vizavi de prelungirea colaborării.

CSM Bucuresti nu a definitivat încă echipa de antrenori care va conduce destinele formației în sezonul viitor, actualului antrenor Dragan Djukic urmând să-i expire contractul la 30 iunie.

Citește și: Dieta cu mere. Slăbește 10 kilograme, fără să depui efort. Meniul complet

 

 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25