Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642
sau la adresa de e-mail [email protected]

Incendiul din Masivul Bucegi ia amploare

Roman Iuliana / 22 iul 2012 / 21:39
incendiu in Bucegi
incendiu in Bucegi

ISU Prahova  va inteveni în stingerea incendiului din Masivul Bucegi cu avion aparţinând unei firme private, cu o capacitate de 1.100 litri apă, dacă condiţiile o vor permite, sub coordonarea directă a pompierilor militari.

În vederea monitorizării evoluţiei incendiului şi a identificării soluţiilor optime de intervenţie, un elicopter aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie a survolat zona afectată, la solicitarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţă, în zona denumită "Creasta cu Zâmbri" de pe versantul prahovean al Masivului Bucegi, între Claia Mare şi linia de telecabină Buşteni – Babele, foarte greu accesibilă, cu o pantă de 80%.

Din primele cercetări reiese că incendiul s-a produs din cauza unui fulger. La sosirea echipajelor de intervenţie în zonă era cuprinsă de flăcări o suprafaţă de circa 200 mp - litieră şi coronament de răşinoase, direcţia de propagare a incendiului fiind Nord – Est, iar duminică flăcările s-au extins pe o suprafaţă de aproximativ 1500 mp, potrivit IGSU.

Având în vedere că suprafaţa afectată este inclusă într-o arie naturală protejată, respectiv Rezervaţia Naturală Abruptul Prahovean, de interes naţional şi european, 100 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Prahova şi pompieri civili, jandarmi montani, angajaţi ai Gărzii de Mediu, Direcţiei Silvice Prahova, Serviciul Salvamont Buşteni şi ai Administraţiei Naţionale a Parcului Bucegi sunt implicaţi în încercarea de a localiza şi lichida incendiul, a mai precizat IGSU.

sursa: realitatea.net

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.22