Ileana Stana-Ionescu şi Sebastian Papaiani vor primi joi câte o stea pe Walk of Fame din Capitală

sebastian-papaiani
sebastian-papaiani

Actorii Ileana Stana-Ionescu şi Sebastian Papaiani vor primi, joi, câte o stea pe Walk of Fame - Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în semn de recunoaştere pentru întreaga lor carieră, potrivit unui comunicat.

Cei doi cunoscuţi actori de teatru şi film, Ileana Stana-Ionescu şi Sebastian Papaiani, au însufleţit numeroase personaje memorabile, având peste 100 de roluri jucate pe parcursul a mai bine de cinci decenii.

Ei vor fi recompensaţi pentru întreaga activitate cu câte o stea pe Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame din Piaţa Timpului din Bucureşti.

"Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani sunt doi creatori de viaţă, permanent tonici, radianţi, ce depăşesc luminile scenei şi ale ecranului în orice împrejurări. Ei au reuşit, prin prezenţa lor plină de farmec şi de căldură, să transmită energii pozitive, contagioase, de viaţă şi bucurie. Stelele de pe Walk of Fame sunt în semn de gratitudine, pentru că ne-au oferit asemenea trăiri în toţi aceşti ani de activitate. Le mulţumesc pentru dăruirea lor şi pentru prietenia de care au dat dovadă, atunci când au acceptat ca stelele lor să strălucească în acelaşi timp", a declarat directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu.

Aleea Celebrităţilor - Walk of Fame este un proiect cultural care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Un proiect iniţiat de Teatrul Metropolis şi Cocor, deja celebrul Walk of Fame românesc a fost inaugurat în ianuarie anul acesta.

Pe Aleea Celebritătilor din Piaţa Timpului se află deja stelele altor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu şi Tamara Buciuceanu-Botez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel