Google aniversează 172 de ani de la naşterea pictorului francez Paul Cézanne

Paul Cézanne
Paul Cézanne

Compania Google aniversează cei 172 de ani care au trecut de la naşterea pictorului francez Paul Cézanne prin afişarea pe pagina de start a unui logo reprezentând o pânză a celebrului artist.

Paul Cézanne (19 ianuarie 1839  - 23 octombrie 1906) a fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârşitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor şi directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, "faza cézanniană". Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanţă evoluţia artei moderne, al cărei limbaj o revoluţionează în direcţia unor experienţe neaşteptate.

Pictura lui Cézanne a avut un uriaş impact asupra artei secolului al XX-lea, incluzând şi arta abstractă. Chiar din timpul vieţii sale, contemporanii încearcă să-i fructifice experienţa. Mult îi datorează Van Gogh şi Gauguin. Acesta din urmă îi cumpără de altfel numeroase lucrări. simboliştii, prin Maurice Denis, văd şi ei în Cézanne pe unul din maeştrii lor. Matisse spune următoarele: "Cézanne este maestrul nostru, al tuturor". Picasso, ştie cât îi datorează înaintaşului său, al cărui moştenitor credincios este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul "Domnişoarele din Avignon", care este în acelaşi timp un omagiu faţă de pictura "Les grandes baigneuses" a predecesorului său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel