Florin Piersic, prima stea pe Walk of Fame din Bucureşti

Florin Piersic a primit, luni, prima stea pe Walk of Fame din Bucureşti, un spaţiu dedicat artiştilor români, inaugurat în Piaţa Timpului din centrul Capitalei, în cadrul unei ceremonii la care au participat câteva sute de persoane.

Florin Piersic, care joi a împlinit 75 de ani, este primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame, un spaţiu dedicat valorilor artistice ale filmului şi teatrului româneşti, situat în Piaţa Timpului, aflată în vecinătatea magazinului Cocor şi a centrului istoric al Capitalei, informează Mediafax. Acest spaţiu a fost inaugurat de Teatrul Metropolis în colaborare cu Asociaţia de Turism a Municipiului Bucureşti şi magazinul Cocor.

În cadrul ceremoniei, Piersic a dezvelit, îngenunchiat, steaua cu numele său, de culoare roşie, pe un fond negru, în aplauzele celor câteva sute de admiratori care s-au strâns pentru a fi alături de actor în aceste momente.

Printre cei care i-au fost alături la eveniment s-au numărat Ileana Stana Ionescu, Dorina Chiriac, Monica Davidescu, Maria Dinulescu, Virgil Ianţu, Adela Mărculescu, Adrian Ciobanu, Tudorel Filimon, Meda Victor şi Crina Semciuc.

Florin Piersic a mai primit şi o diplomă pentru întreaga carieră din partea Asociaţiei de Turism a Municipiului Bucureşti, reprezentată la ceremonie de Dana Săvuică.

Directorul Teatrului Metropolis din Capitală, George Ivaşcu, a spus că ideea unui Walk of Fame în centrul Bucureştiului a plecat de la ideea că "lumea poate fi mântuită prin artă", precizând că îl parafrazează pe Constantin Brâncuşi.

„Valorile româneşti îşi au locul în centrul Capitalei, în centrul atenţiei bucureştenilor, dar mai ales a turiştilor care vin să viziteze acest oraş. E timpul să ne punem valorile în centrul atenţiei“, a mai spus Ivaşcu, declarându-se mândru că este contemporan cu Florin Piersic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel