Elemente necunoscute despre fiecare zodie în parte

Lorina Corozan (Skat) a făcut o analiză legată de remediile homeopate în funcție de zodie.

BERBEC - Marcaţi de influenţa planetei Marte, Berbecii sunt firile cele mai dinamice ale cercului zodiacal. Marte guvernează capul şi faţa (cu excepţia nasului), precum şi cele două emisfere cerebrale. Planeta este asociată cu fierul, aşa încât guvernarea să se extindă şi asupra sângelui (în compoziţia căruia fierul joacă, după cum bine ştim, un rol esenţial).

Mai întotdeauna, "marţienii" au o cicatrice în zona capului, semn al firii lor aventuroase şi a plăcerii de a sfida pericolele de orice fel, care îi face să se aleagă în copilărie cu semne de bună purtare - bineînţeles în zona corpului guvernată de planeta lor, capul. Berbecii au nevoie de mult exerciţiu fizic pentru a se menţine în formă, dar şi pentru a preveni prefacerea energiei lor fizice debordante în energie nervoasă. De aceea sunt atât de buni sportivi, excelând în sporturile care necesită un mare consum fizic şi curaj.

[citeste si]

Regimul alimentar al Berbecilor trebuie să cuprindă ceapă şi praz, care au un dublu efect benefic: contribuie la fluidizarea sângelui şi au un efect uşor sedativ. Le place la nebunie mâncarea condimentată, care ingerată în cantităţi rezonabile le face bine, dar, din păcate, nativii acestei zodii au tendinţa de-a face exces de ardei iute, boia şi muştar, care în cantităţi modice au chiar un efect curativ.

Când se îmbolnăvesc, Berbecii o fac lată - mai întotdeauna bolile apar sub formă acută, dar nu durează mult timp deoarece vitalitatea marţiană le permite o recuperare la fel de rapidă, pe cât de bruscă este îmbolnăvirea. În aceste cazuri, ceaiul sau siropul de păducel vor face minuni pentru restabilirea cât mai rapidă şi mai completă a stării de sănătate. Berea este pentru Berbeci mai mult un aliment decât o băutură, deoarece hameiul pe care-l conţine îi fortifică.

Vitaminele care îi ajută pe Berbeci să-şi menţină formă maximă sunt Pp şi B12, iar remediile homeopatice adesea prescrise pentru această zodie sunt Arnica, Blonoidum şi Nux vomică.

TAUR - Calmi, robuşti, maeştri ai savurării plăcerilor vieţii, Taurii stau sub semnul planetei Venus, întruchipând fertilitatea. Venus conferă un temperament sangvin, dar acesta este întrucâtva îngreunat de elementul pământ de care aparţine zodia, aşa încât rezultă un temperament aproape placid, marcat de izbucniri colerice. În corpul uman, zodia Taurului guvernează gâtul, amigdalele, laringele şi faringele, gura, limba, maxilarul inferior, glanda tiroidă, vertebrele cervicale, o parte a nervului optic şi, împreună cu Pluto, organele genitale interne la femei, jugulara şi carotida.

Gustând peste măsură din plăcerile vieţii, Taurii se îmbolnăvesc cel mai adesea de stomac (efectele supraalimentatiei), amigdalită pultacee, laringită, difterie, dar şi boli genitale. Femeile sunt deosebit de fecunde.

Alimentele care sunt în rezonanţă cu organismul Taurilor sunt sparanghelul, anghinarea, cerealele şi fasolea de orice fel.

Fructele cele mai recomandabile sunt toate sortimentele de struguri, merele, perele şi fructele de pădure. Majoritatea condimentelor Tăurilor le fac bine.

Plantele cu efect terapeutic pentru Tauri sunt mentă, izmă creată, cuisoarele (câţiva stropi de ulei de cuişoare adăugaţi apei de baie îi remontează numaidecât) şi macrişul.

Ca orice semn de pământ, Taurul se reface în contact nemijlocit cu natura şi mersul cu picioarele goale îl ajută să-şi echilibreze energia, la fel grădinăritul şi robotitul prin casă. Tendinţa de îngrăşare trebuie ţinută în frâu încă din copilărie, pentru că nativii din Taur sunt adevăraţi gurmanzi, înzestraţi cu un apetit rabelaisian.

Remediile homeopatice cele mai eficiente sunt cele corespunzătoare vibraţiilor planetei Venus: Cuprum, Thuya Apis şi Pulsatilla, dar şi Antimonium crudum care se află în rezonanţă cu vibraţiile lunare. Vitamina recomandată acestor venusieni este vitamina F.

Informații despre toate zodiile găsiți AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel