Eclipsă solară. Când a avut loc prima eclipsă din istorie

 Eclipsă
Eclipsă

Cea mai veche eclipsă solară consemnată în istorie ar fi avut loc în urmă cu peste 3.000 de ani.

Stabilirea datei i-a ajutat pe istorici să determine de asemenea cu mai multă acuratețe data domniilor unora dintre faraonii egipteni, informează The Telegraph, potrivit Agerpres.

O echipă de oameni de știință de la Universitatea Cambridge consideră că eclipsa a avut loc la 30 octombrie 1207 î.Hr. și este menționată în Biblie. Specialiștii susțin că descoperirea ajută la explicarea unui text din Cartea lui Iosua din Vechiul Testament ce i-a făcut pe teologi să ridice din sprâncene timp de mai multe secole.

În text se menționează că după ce Iosua i-a condus pe israeliți în Canaan — o regiune din Orientul Apropiat care cuprindea zona pe care se află astăzi Israel și Palestina — el a zis: Oprește-te, soare, asupra Gabaonului, și tu, lună, asupra văii Aialonului. Și soarele s-a oprit, și luna și-a întrerupt mersul, până ce poporul s-a răzbunat pe vrăjmașii lui.

Profesor Sir Colin Humphreys de la Universitatea Cambridge a declarat că dacă aceste cuvinte descriu o observație reală ele reflectă un eveniment astronomic important. Specialistul a explicat că în urma analizei textului original în ebraică s-a putut determina un înțeles alternativ potrivit căruia soarele și luna nu au mai făcut ce făceau în mod normal: ele au încetat să strălucească.

Profesor Humphreys și coautorul studiului Graeme Waddington nu sunt primii care sugerează că acest text din Biblie ar putea face referire la o eclipsă. Însă până acum istoricii au susținut că este imposibil să stabilească cu exactitate această posibilitate din cauza calculelor laborioase necesare. De asemenea, anterior s-a avut în vedere doar varianta unei eclipse totale de soare, nu și pe cea a unei eclipse inelare, când luna trece prin dreptul soarelui însă este prea departe de acesta pentru a acoperi în totalitate discul său, susțin oamenii de știință britanici de la Cambridge.

Pentru a data acest eveniment în istorie, aceștia au dezvoltat un nou cod de eclipsă care ia în calcul variațiile în mișcarea de rotație a Pământului de-a lungul timpului. Conform rezultatelor, singura eclipsă inelară de soare vizibilă din Canaan între anii 1.500 și 1.050 î.Hr. a avut loc la 30 octombrie 1207 î.Hr, după-amiaza, precizează sursa citată.

Dovezile istorice de pe Stela lui Merneptah din timpul domniei faraonului Merneptah, cunoscută și sub numele de Stela lui Israel, demonstrează că israeliții se aflau în Canaan între 1500 și 1050 î. Hr.

Pe uriașul bloc de granit deținut de Muzeul Egiptean din Cairo se menționează că acesta a fost gravat în al cincilea an al domniei lui Merneptah și vorbește despre o campanie ce a avut loc în Canaan în care acesta a învins poporul lui Israel.

Datarea domniilor faraonilor

În cazul în care estimările sunt corecte, descoperirea nu numai că stabilește momentul la care a avut loc cea mai veche eclipsă de soare înregistrată, însă le permite oamenilor de știință să dateze cu mai multă exactitate domniile lui Ramses cel Mare și a fiului său Merneptah.

Eclipsele de soare sunt de multe ori utilizate ca puncte de reper pentru datarea evenimentelor din lumea antică, a explicat profesor Humphreys. Conform acestor noi calcule, domnia lui Merneptah a început în 1210 sau 1209 î.Hr. Pe baza a ceea ce se cunoaște din textele egiptene cu privire la durata domniilor lui și a tatălui său, înseamnă că Ramses cel Mare a domnit între 1276 și 1210 î.Hr., cu o precizie de plus sau minus un an, cele mai precise date disponibile, a menționat cercetătorul.

Datele exacte legate de (viața) faraonilor au fost subiectul unor incertitudini în rândul egiptologilor, însă aceste calcule recente, dacă sunt acceptate, pot duce la o ajustare a informațiilor cu privire la mai multe dintre domniile acestora ce ne permit să le datăm cu exactitate, a precizat Humphreys.

Printre dovezile anterioare cu privire la cea mai veche eclipsă de soare înregistrată în istorie se numără cea prezentată de astronomul grec Ptolemeu care a pretins că un astfel de eveniment a fost observat pentru prima oară de babilonieni în luna martie 721 î.Hr.

Rezultatele cercetării sunt publicate în jurnalul Societății Regale de Astronomie din Marea Britanie, Astronomy & Geophysics.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel