Ducu Bertzi, despre legătura dintre celți și români. Descoperirile arheologice contrazic izvoarele istorice

St. Patrick, sau Ziua Nationala a Irlandei, va fi sărbătorită în acest an și în București. Ducu Bertzi, care va cânta la hotelul JW Marriot, a declarat pentru DeCe News că există o legătură puternică între muzica din Maramureș și cea celtică.

Ducu Bertzi a spus că în urmă cu câțiva ani a lucrat la un album cu melodii maramureșene, locul să natal, și le-a dat o nuanță celtică.

”Am lucrat la un album, în ani trecuți, cu cântece de Maramureș, zona mea natală. Văzând de-a lungul anilor că există o legătură foarte puternică, ca și construcție muzicală, între cea din Maramureș și cea celtică. Am dat câteva nuanțe celtice albumului. Legătura aceasta există fiindcă celții au stat 300 de ani în Maramureș, conform datelor istorice. Au rămas urme, care se găsesc pe porțile maramureșene. Și în fabricarea țuicii de prune există un început, apoi au evoluat spre un whisky de înaltă calitate”, a declarat Ducu Bertzi pentru DeCe News, la Blitz-interviu.

Celții sunt un popor de origine indo-europeană care în secolul IV î.H. au ajuns și pe teritoriul Transilvaniei (atunci Dacia). Nu există izvoare literare care să ateste prezența celților pe teritoriul Transilvaniei, însă datorită descoperirilor arheologice, experții pot reconstitui istoria celților de pe teritoriul României și cum au ajuns ei aici.

Irlandezilor le place să petreaca, asa că festivalul va începe din data de 15 martie, atunci când va avea loc Balul dedicat Sfantului Patrick, la hotelul JW Marriot, începând cu ora 19.00. Aici vor avea loc dansuri tradiționale irlandeze și vor susține concerte artiști precum Felicia Filip, Ducu Berți, Coras, Aoife Dermody și Hayden Dean's Big Band, scrie timp-liber.ro.

Pe data de 17 martie, pe străzile capitalei se vor plimba 10 camioane colorate în culorile Irlandei, muzicieni și faimoșii cântăreți la cimpoi. Cele 10 camioane vor fi decorate de studenții de la Universitatea Națională de Artă și de membrii Teatrului de Artă din București și vor avea imprimat mesajul "Happy Saint Patrick's Day, Romania!".

Evenimentul de la ora 15.30, din piața George Enescu și se va indrepta catre Calea Victoriei, loc în care va ajunge între orele 16.00 și 17.00.

Aici, participanții la parada vor flutura steagurile României și pe cel al Irlandei, ca semn de prietenie și legătura strânsa între cele doua națiuni. Mai mult decât atât, printre cimpoieri se vor număra 20 de români veniți din toate colțurile țării (Vaslui, Iași, București, Vrancea etc.)

În intervalul orar 14.00 - 16.00, organizatorii îi invită pe copii în piața George Enescu, acolo unde îi vor îndemna să își confecționeze singuri măști cu Patrick the Leprechaun, mascota evenimentului.

Tot cu această ocazie va fi organizat un concert în Centrul Vechi din București, iar pe scena vor cânta artiști precum Vunk, Antonia, The DaDa, Mojo Band, DJ Kormak și dansatorii din trupa The Irish Ways.

Pe 19 martie, Cerul Militar Roman va găzdui un concert de gala susținut de soprană Patricia Brady și tenorul Florin Ormisan, acompaniați de Orchestra Cercului Militar.

Spectacolul va începe la ora 19.00, iar intrarea va fi gratuită în limita locurilor disponibile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel