Dramele necuvântătoarelor din satul românesc: Cândva, acest câine a fost în grija unui OM. Așa a fost găsit acum - FOTO

foto Casa lui Patrocle
foto Casa lui Patrocle

La sate, câinii sunt pe străzi. Nu știi dacă sunt ai cuiva, dacă un câine aleargă spre casă sau spre nicăieri, disperat că a fost lăsat în mijlocul unei păduri din comună. 

Sunt mulți câini, mici, mari. Unul e câinele de la magazin, altul e câinele cuiva, altul a fost aruncat din vreo mașină. Drama prietenului necuvântător e, de multe ori, la satul în care ”pleacă și vine el acasă, că e deștept” sau ”iese prin gard și se duce la stradă, dar mereu vine înapoi”, greu de depistat. Și așa, acei prieteni abandonați de omul lor sau pierduți... se pierd și ei în timp și se transformă în imagini greu de suportat. 

”Gol, asemenea celor care l-au fi putut ajuta vreodată”

”Casa lui Patrocle” ne-a tot arătat astfel de cazuri de câini salvați fix la timp pentru a se face bine și a mai trăi un timp fericiți și iubiți de oameni. În 20 mai, în ”Casa lui Patrocle” a mai apărut un suflet uriaș.

”Un morman de oase și piele. Gol, asemenea celor care l-au fi putut ajuta vreodată. N-a venit din junglă, ci din mijlocul unei comunități. Un bătrân de peste zece ani venit dintr-un sătuc îndepărtat. S-ar fi aciuat la o stână, dar l-au alungat ciobanii pentru că tușea întruna. Nu are cip, însă este castrat, semn că cineva i-a purtat cândva de grijă. A intrat pe tratamente pentru piele, problemele cardiace și anemie. Este cuminte și mirat când îl atingem și-i vorbim. Pesemne că n-a mai văzut de mult oameni uitându-se la el de-aproape. Haideți să-i spunem acestui câine care a trăit printre oameni - că există și oameni! Nu vă cere nimeni să-i luați acasă, însă a vedea un astfel de câine și a-ți continua traiul fără să miști un deget, te face părtașul și complicele suferinței sale! Iar în zilele care i-au mai rămas de trăit, acest câine va cunoaște doar liniștea și oamenii care sunt ceea ce iubesc!” descriu cei de la asociație noul suflet intrat în grija lor. 

”Timpul trece și vindecă”

În urmă cu o zi, reprezentanții ”Casa lui Patrocle” au pus noi imagini cu uriașul salvat și au scris: ”Am petrecut jumate de zi împreună. Ne-am cunoscut mai bine și am căutat o cale de comunicare. Un câine pentru care viața a însemnat un ospiciu mai degrabă decât un spital. Azi s-a mulțumit cu aproape nimic. Are putere să mănânce, să bea și uneori să dea din coada cheală. Privind înăuntrul său, este gol. Absent, izolat, stând mai mereu cu capul plecat și privind spre pământ cu supunere. Fiecare zi pe care a trăit-o, fiecare iarnă, fiecare anotimp de singurătate, l-au făcut ceea ce este azi. Timpul trece și vindecă. Iar peste vreo două luni trebuie să facem din el un câine frumos care va avea curaj să iubească din nou și să ridice ochii din pământ!”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel