Persoanele care vor să scape de kilogramele în plus apelează, de regulă, la diverse diete, cele mai apreciate fiind, desigur, cele care sunt mai ușor de urmat și cu efecte într-un timp relativ scurt. Mai nou, și credința religioasă a început să joace un rol din ce în ce mai important în acest proces al obținerii unei greutăți optime.
Potrivit news.com.au, deși cei care țin post își arată supunerea față de Dumnezeu, un număr tot mai mare de oameni au descoperit că o dietă motivată de credință îi ajută să se abțină de la consumul unor alimente nesănătoase, și, implicit obținerea și menținerea unei dimensiuni optime a taliei, scrie ziare.com.
Un exemplu elocvent este dieta "Postul lui Daniel", inspirată din Biblie, presupune doar consumul de fructe, legume și cereale integrale, timp de 21 de zile. Când nobilul Daniel, ca și Hanania, Mişael și Azaria, a fost prins de babilonieni și i s-a oferit bucate și vin de la masa împăratului Babilonului, el și prietenii lui au refuzat oferta, cerând în schimb "zarzavaturi și apă de băut".
După 10 zile, cei patru tineri arătau mai bine decât cei care se ospătaseră cu bucatele împăratului. Astfel, hrana consumată de Daniel l-a făcut mai puternic și l-a ajutat să se impună în fața celor care îl capturaseră.
În consecință, în ultima perioadă tot mai mulți americani din sudul SUA adoptă asemenea diete inspirate de Biblie, considerându-le o bună soluție pentru a nu mai consuma alimente nesănătoae.
O altă mare comunitate religioasă din SUA promovează dieta cunoscută sub numele "Planul lui Daniel", care presupune consumul de fructe și legume, în proporție de 70%, precum și consum de proteine și cereale integrale, în proporție de 30%. Potrivit sursei citate, cei care apelează la această dietă obișnuiesc să facă și exerciții de grup și să se reunească frecvent în grupuri mici, în cadrul cărora au loc discuții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu