Descoperire incredibilă despre cancer

În Europa, femeile trăiesc cu șapte ani și jumătate mai mult decât bărbații. Longevitatea este strâns legată de riscul de cancer, arată un studiu recent. 

Cercetătorii de la Universitatea din Uppsala, Suedia, au analizat informaţii despre 1.153 de bătrâni. Au descoperit că bărbaţii care au pierdut o parte din cromozomul Y au murit cu cinci ani şi jumătate mai devreme, în medie, decât bărbaţii care nu au pierdut acea parte din cromozom. Cercetătorii au evaluat numărul celulelor sangvine care au prezentat o pierdere a cromozomului Y din motive de îmbătrânire, folosind analize de sânge, pentru bărbaţi cu vârsta între 70 şi 84 de ani, potrivit BBC. 

Cancer. Ce legătură este între purtarea sutienului și tumoră

Deteriorarea cromozomului a fost asociată cu riscul general de deces în cazul a 637 de bărbaţi din grupul studiat şi cu riscul de deces cauzat de tipuri de cancer non-sangvin în cazul a 132 de subiecţi. Asocierea dintre pierderea cromozomului Y şi moartea prematură a fost semnificativă în momentul în care rezultatele au fost ajustate ţinând cont de vârstă şi starea de sănătate.

Cromozomul Y, rol în prevenirea apariției tumorilor

"Mulţi cred că cromozomul Y conţine doar gene implicate în stabilirea sexului şi producţiei de spermă. De fapt, aceste gene au şi alte funcţii importante, cum ar fi un posibil rol în prevenirea apariţiei tumorilor", a declarat unul dintre autorii studiului Jan Dumanski.

Deteriorarea cromozomului Y în celulele sangvine a fost asociată cu mai multe tipuri de cancer, inclusiv tumori care nu au legătură cu sistemul circulator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel