CSM Rm Vâlcea - CSM București rezultat final la handbal feminin

CSM Rm Vâlcea - CSM București a avut un final dramatic, cu gol în ultima secundă.

CSM Rm Vâlcea - CSM București s-a terminat cu scorul de 29-30 în Liga Națională de handbal feminin. Astfel, SCM Râmnicu Vâlcea rămâne favorită la câştigarea titlului naţional, deşi a fost învinsă de CSM Bucureşti, cu scorul de 30-29 (12-12), miercuri seara, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, într-un meci restant din etapa a 18-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.

Pentru echipa vâlceană a fost prima înfrângere din acest campionat, însă păstrează prima şansă la titlul de campioană, având în vedere că are avantajul rezultatelor direct, după ce în tur a câştigat cu 22-19. SCM Râmnicu Vâlcea o mai învinsese pe CSM Bucureşti şi în Supercupa României, cu 33-31, tot în deplasare. Gazdele au marcat primul gol al partidei, dar apoi CSMB a punctat de trei ori. SCM a trecut în avantaj, 5-3, iar apoi diferenţa de pe tabelă nu a fost mai mare de un gol, cele două echipe alternând la conducere.

La pauză, scorul a fost egal, 12-12, dar campioana en titre a avut un început mai bun de repriză secundă şi s-a desprins la şase goluri, 20-14, pe fondul unei duble superiorităţi. Ultimele 20 de minute au fost o cursă contracronometru a echipei de pe malul Oltului, care s-a apropiat pas cu pas, reuşind egalarea în min. 58, 26-26. Cele două echipe au mers cap la cap până la final, Jacobsen marcând golul victoriei în ultima secundă.

Ucraineanca Irina Glibko, fostă la CSM Bucureşti, a fost cea mai bună jucătoare a meciului, cu 12 goluri marcate pentru gazde. Celelalte au fost înscrise de Alicia Fernandez Fraga 4, Ana-Maria Popa 4, Cristina Florică 2, Natalia Vasilevskaia 2, Marija Petrovic 2, Dana Pricopi 1, Marta Lopez Herrera 1, Samara Vieira Da Silva 1. Pentru CSMB au înscris Jovanka Radicevic 8 goluri, Barbara Lazovic 6 goluri, Elizabeth Omoregie 5, Andrea Lekic 5, Dragana Cvijic 3, Sabina Jacobsen 1, Oana Manea 1, Iulia Curea 1.

SCM Rm. Vâlcea ocupă primul loc în clasament, cu 51 puncte (18 jocuri), urmată de CSM Bucureşti, 48 p (17 j), ASC Corona 2010 Braşov, 31 p (18 j), CS Măgura Cisnădie, 29 p (18 j), SCM Craiova, 27 p (17 j),CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, 27 p (17 j), etc.

CSM trebuia să bată la cel puțin 3 goluri în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea pentru a obține avantajul meciurilor directe. După acest 29-30, SCM Râmnicu Vâlcea e aproape campioană. SCM Râmnicu Vâlcea are avantajul meciurilor directe și poate câștiga titlul dacă nu va face niciun pas greșit până la finalul campionatului, în care mai are de jucat 6 partide.

Citește și:

SCM Râmnicu Vâlcea - CSM Bucureşti, derby "Sold out"

Gabriela Firea, prima ședință a CGMB, după retragerea sprijinului PSD

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel