Comisioane de milioane de euro ale României pentru FMI

România trebuie să plătească, vineri, către Fondul Monetar Internaţional (FMI) suma de 164,4 milioane de euro, reprezentând rambursări rate de capital şi plăţi de dobânzi şi comisioane din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României, informează jurnalul.ro.

Eliza Cristina Cioacă

Din totalul de 164,4 milioane euro, 154,6 milioane euro reprezintă rambursări de rate de capital şi 9,8 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane. România trebuie să efectueze, în acest an, plăţi în valoare totală de peste 1,164 miliarde euro către FMI, Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD). În primele şapte luni din 2013, din suma totală datorată au fost achitate 550,6 milioane euro. Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro. În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel