Chefi la cuțite. Rețetele bizare care i-au uimit pe chefi în noul sezon

Începând de luni, 11 septembrie, de la ora 20:00, chef Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se vor întrece în arena culinară încă o dată, în noua ediție a emisiunii ,,Chefi la cuțite" difuzată de Antena 1.

Competiția este mai mare ca niciodată, căci fiecare a câștigat până acum un sezon, iar noua miza pusă în joc va trebui să fie cucerită printr-o strategie bine pusă la punct, cu ajutorul celor mai talentați concurenți. Totuși, până a ajunge la momentul în care se stabilesc echipele, simpaticii bucătari au parte de surprize la cel mai savuros moment al preselecțiilor: jurizarea pe nevăzute.

Primele filmări ale show-ului au adus deja în fața juraților personaje interesante și preparate inedite, ce au dat naștere celor mai spumoase reacții din partea chefilor. Zâmbete, ironii, contraziceri ,,la cuțite", dar și verdicte oferite direct cu picioarele de pe masa de jurizare, toate fac parte din spectacolul primei etape a emisiunii. Bontea și Dumitrescu au dezvăluit că există o varietate de preparate light, vegane, sau gătite într-un mod cât mai natural, căci transformarea spectaculoasă a lui Cătălin Scărlătescu i-a inspirat pe participanți, care au echilibrat mai bine ca niciodată balanța între savoare și sănătate.

[citeste si]

Dar pentru că vorbim despre un show culinar, vor exista și farfurii cât mai exotice și bogate în asocieri bizare, iar chefii nu se vor aștepta ca la degustarea pe nevăzute să descopere tocăniță din coadă de bou, carne de cămilă la grill, salată cu viermi de mătase, sau tarantule. Iar acestea sunt doar câteva exemple din periplul culinar la care îi vor supune noii concurenți pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Deși preparatele ciudate stârnesc interesul, o astfel de experiență presupune renunțarea la prejudecăți. Așadar, cei trei bucătari vor fi nevoiți să iasă din zona de confort, să își depășească fobiile și să pornească într-o călătorie gastronomică ce satisface curiozitatea celor mai excentrici pofticioși. Care din cei trei își va adjudeca această competiție în următoarea ediție, ce reacții le provoacă preparatele exotice din farfurii și care dintre chefi nu va rezista acestei probe de curaj, toate din 11 și 12 septembrie, de la ora 20:00 la Antena 1, în noul sezon ,,Chefi la cuțite"!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel