Cernobîl, 30 de ani de la accidentul nuclear care face victime și astăzi

Accidentul s-a produs în timpul unui test de siguranță — o procedură greșită a determinat o creștere dramatică a nivelului energetic: învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă printr-o explozie violentă, 31 de oameni murind pe loc.
Efectele pe termen lung ale celui mai grav accident nuclear din secolul XX au lovit mii de oameni și continuă să facă victime. Belarus a fost țara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobîl, deoarece până la 70 la sută din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei țări. Nici România nu a scăpat de efectele catastrofei, măsurătorile efectuate la vremea respectivă înregistrând o creștere foarte mare a radiațiilor, chiar de 10.000 de ori mai mari decât valorile normale înregistrate. Nu sunt statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a accidentului nuclear, dar specialiștii sunt de părere că există o legătură între acesta și creșterea cazurilor de cancer și leucemie.

Centrala nucleară Cernobîl este situată la 18 km nord-est de orașul Pripiat și la 16 km de frontiera Ucrainei cu Belarus, respectiv la 110 km nord de capitala Kiev. În urmă cu 30 de ani, centrala lucra la capacitate maximă, adică cu toate cele patru reactoare, fiecare cu o capacitate de producție de 1GW pe zi. Centrala acoperea la vremea respectivă 10% din necesarul de energie al fostei republici sovietice. Construcția centralei a început în 1970, primul reactor fiind terminat în 1977. În 1986, alte două reactoare se aflau în faza de construcție.

La 25 aprilie 1986, reactorul nr. 4 funcționa la capacitate completă, iar operațiunile se derulau absolut normal. Energia produsă cu ajutorul aburului era dirijată către turbine și generatoarele de energie. Treptat, operatorii au început să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru un test. La 12 ore după inițierea operațiunii de reducere a nivelului de energie, reactorul funcționa la 50% din capacitatea sa. Nu mai era necesară decât o singură turbină pentru a prelua cantitatea scăzută de abur, iar turbina nr. 2 a fost oprită. În mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi necesitat reducerea capacității reactorului la 30%, însă autoritățile din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie ridicat. Reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte nouă ore, timp în care computerele și sistemele de siguranță au fost închise.

La 26 aprilie, ora 12.28, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacității reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greșeală și, în loc să mențină nivelul la 30%, uitând să reseteze un aparat, a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Din punct de vedere tehnic, acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului. Operatorul a reușit să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând aproape toate tijele de control, cu excepția a șase dintre ele. Această procedură a reprezentat o încălcare a regulamentului de operare, având în vedere că reactorul nu era construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, fiind instabil atunci când miezul său este plin cu apă. Operatorul a încercat să facă față manual fluxului de apă care se întorcea din turbină. Chiar și o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuații masive în nivelul producerii de energie. Operatorul nu a reușit corecția, iar reactorul a devenit din ce în ce mai instabil. Cu toate acestea, echipa de conducere a decis începerea testului.

Un operator, temându-se că, dacă reactorul se închide, testul va fi anulat, a blocat sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine. A fost închisă și turbina care mai rămăsese în funcțiune. Energia produsă în reactor a început să crească treptat ca nivel, din cauza reducerii fluxului de apă. Operatorii au inițiat procedura de închidere manuală, ceea ce a determinat o creștere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.

Explozia și incendiul. Orașul fantomă

Reactorul a atins de 120 de ori capacitatea maximă. Fluidul de răcire — apa ușoară — nu a mai putut evacua această enormă cantitate de căldură și s-a evaporat într-o fracțiune de secundă, producând explozia aburului, la 26 aprilie 1986, la ora locală 1:23:58. Învelișul de grafit al reactorului a luat foc, iar produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă. Scutul superior al clădirii, o construcție care cântărea 1.000 de tone, a fost pulverizat.

În timpul incendiului, care nu a putut fi stins vreme de zece zile, au fost răspândite în atmosferă cantități uriașe de substanțe radioactive, care au afectat trei sferturi din Europa și multe regiuni de pe glob.

Pentru a stinge focul și a opri astfel eliberarea de materiale radioactive în atmosferă, pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de după producerea accidentului. Această încercare nereușită de a stinge focul a fost apoi abandonată. În perioada 27 aprilie-5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat pe deasupra reactorului în flăcări. Acestea au aruncat 2.400 tone de plumb și 1.800 tone de nisip, eforturile fiind inutile, ba chiar au agravat situația — sub aceste materiale căldura s-a întețit. Temperatura din reactor a crescut la dublu, la fel ca și cantitatea de radiații eliberată. Abia la 6 mai s-a reușit aducerea sub control a focului și a emisiilor radioactive, după ce miezul reactorului a fost răcit cu azot.

La 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai localității Pripiat au fost evacuați cu autobuzele, iar orașul a rămas nelocuit până în prezent. Până la data de 5 mai, toți cei care trăiau pe o rază de 30 km în jurul reactorului avariat au fost nevoiți să își abandoneze locuințele. În decurs de 10 zile au fost evacuate 130.000 de persoane din 76 de localități aflate în această regiune. Teritoriul respectiv a fost declarat zonă de excludere și era necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru. În ciuda interdicției oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puțin 800 de persoane, în special bătrâni, s-au întors la casele lor din satele abandonate.

La 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început pregătirile pentru a se distribui populației iod. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele zece zile după producerea accidentului.

Deși inițial autoritățile sovietice plănuiau decontaminarea zonei și continuarea producției cu celelalte trei reactoare, la trei ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 și nr. 6 din complexul centralei nucleare Cernobîl. Singurul care a mai funcționat a fost reactorul nr. 3, care a fost supus în repetate rânduri unor reparații de siguranță.

După negocieri internaționale de durată, Ucraina a acceptat să închidă, la 15 decembrie 2000, ultimul reactor funcțional de la Cernobîl, nr. 3, în schimbul unui ajutor internațional de 2,3 miliarde de dolari. Reactorul nr. 2 fusese închis în 1991, în urma unui incendiu în compartimentul turbinelor, iar reactorul nr. 1, în 1996, în baza unui memorandum cu G7.

Atunci când nucleii de Uraniu (U-235) se divid într-un reactor nuclear, pot să apară diverse produse ale fisiunii radioactive. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul aerosolilor (ca niște particule de praf, în aer), și pot fi inhalate, se pot infiltra în sol și ape odată cu apa de ploaie, sau pot intra în lanțul trofic, prin intermediul plantelor care cresc în aceste soluri. Când celulele organismului sunt expuse acestor radiații, se produc particule instabile, extrem de reactive, denumite radicali liberi. Acești radicali liberi sau ioni pot afecta funcțiile celulelor. Poate fi afectat chiar și ADN-ul din nucleul celulei. Comunitatea științifică recunoaște deja că acest tip de afectare a ADN-ului poate provoca fie cancer, fie alte anomalii genetice. Până în prezent nu există totuși un consens științific pe scară largă în ceea ce privește lista celorlalte boli, în afară de cancer, care pot fi provocate de un nivel scăzut de radiații. Sistemul imunitar este slăbit, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne, precum și sistemul nervos central.

Cei 600 de oameni din echipa de pompieri a centralei, precum și echipa de operare care a fost implicată în lupta cu focul, au alcătuit grupul cel mai sever iradiat. 134 dintre acești oameni au fost expuși unor doze de radiații, în decurs de numai câteva ore, de până la 13.000 de ori mai mare decât cel normal.

17.000.000 de kilometri pătrați, afectați. 1.000.000 de morți de pe întreaga planetă

Estimările arată că o suprafață totală de 17 milioane de kilometri pătrați din Belarus, Rusia și Ucraina a fost contaminată cu radiații rezultate în urma accidentului de la Cernobîl, 19 regiuni au fost afectate, în special zonele din jurul orașelor Bryansk, Kaluga, Tula și Orel. La momentul accidentului, în aceste regiuni locuiau aproximativ șapte milioane de persoane, dintre care trei milioane erau copii. Aproximativ 350.400 de persoane au fost mutate sau au părăsit aceste regiuni. Totuși, aproximativ 5,5 milioane de persoane, între care peste un milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate. Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special în primele zece zile după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea sunt iodul, Cesiul și Stronțiul (în special Sr-90).

Conform unui studiu publicat la New York, în aprilie 2010, aproape un milion de oameni din mai multe părți ale globului au murit din cauza contaminării radioactive produse după accidentul de la centrala nucleară din Cernobîl, din 1986.

Cartea, editată de Academia de științe de la New York și lansată cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la catastrofă, are titlul "Chernobyl: Consequences of the Catastrophe for People and the Environment" (Cernobîl: Consecințe ale catastrofei asupra oamenilor și mediului), a fost scrisă de Aleksei Iablokov, de la Centrul pentru Politici de Mediu din Moscova și respectiv Vasili Nesterenko și Aleksei Nesterenko de la Institutul pentru protecție împotriva radiațiilor din Minsk (Belarus).

"În ultimii 23 de ani a devenit clar că astfel de accidente sunt mai periculoase decât un atac cu arme nucleare. Emisiile radioactive de la reactorul din Cernobâl au fost de peste 100 de ori mai puternice decât cele rezultate în urma bombelor lansate asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki. Niciun om din nicio țară nu poate fi sigur că nu a fost victima unei contaminări radioactive. Un singur reactor nuclear poate polua radioactiv jumătate din suprafața globului", au precizat autorii, adăugând că accidentul de la Cernobîl a afectat întreaga emisferă nordică.

Conform cărții, până în anul 2005, între 112.000 și 125.000 de persoane din cele 830.000 care au participat la operațiunile de decontaminare și sigilare a reactorului nuclear de la Cernobâl, și-au pierdut viața.

Numărul total al deceselor la scară globală, în perioada 1986-2004, provocate de accidentul de la Cernobîl, este de 985.000. De cealaltă parte, conform datelor publicate de OMS și AIEA, numărul victimelor accidentului de la Cernobâl ar fi de aproximativ 9.000 de morți și 200.000 de persoane bolnave.

România, printre țările cele mai afectate

Conform cărții, cele mai afectate state au fost Norvegia, Suedia, Finlanda, Iugoslavia, Bulgaria, Austria, România, Grecia și părți extinse din Germania și Marea Britanie. Aproximativ 550 de milioane de europeni și între 150 și 230 de milioane de oameni din emisfera nordică rusă și nu numai, au fost expuși unui nivel ridicat de radioactivitate. Norul radioactiv rezultat a atins după 9 zile de la accident părți din SUA și Canada.

Proporția copiilor considerați sănătoși la naștere din părinți care au fost supuși iradierii a scăzut de la aproximativ 80% la mai puțin de 20% din 1986 și până în prezent. Numeroasele rapoarte medicale din zona Cernobâl folosite de autori descriu o situație sumbră, menționând o creștere a mortalității infantile, pierderi de sarcină, nașteri cu probleme, copii cu malformații și suferind de afecțiuni respiratorii, digestive, neurovegetative, osoase și musculare, reproductive, hematologice, urinare, cardiovasculare, genetice, de sistem imunitar, precum și tumori atât maligne, cât și benigne.

Pe lângă dimensiunea umană a dezastrului acest accident a afectat grav și mediul, conform altor studii privind animalele domestice, păsări și animale sălbatice, peștii, vegetația și copacii au avut de suferit din cauza poluării radioactive ce s-a făcut resimțită până la nivelul bacteriilor și al virusurilor. Alimente produse în zone contaminate radioactiv din URSS au fost exportate și consumate în numeroase regiuni ale lumii.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News