Celulele stem pot fi folosite pentru repararea distrugerilor produse creierului de boala Parkinson, potrivit unui studiu al cercetătorilor suedezi, descoperire considerată o reuşită majoră în drumul spre dezvoltarea unui tratament eficient contra acestei maladii.
În prezent, nu există niciun tratament pentru boala Parkinson, dar medicaţia şi stimularea cerebrală pot atenua simptomele, scrie bbc.com.
Cercetătorii spun că mai sunt multe întrebări cărora trebuie să li se găsească un răspuns înainte de a se începe testele pe pacienţi umani.
Boala Parkinson este cauzată de pierderea celulelor nervoase care produc dopamină, un hormon care controlează mişcările şi starea de spirit.
Pentru a simula boala Parkinson, cercetătorii de la Univesitatea Lund din Suedia au omorât celulele producătoare de dopamină dintr-o emisferă a creierului unor şobolani.
Apoi, savanţii au convertit celule stem embrionare în neuroni care produc dopamină. Aceste celule nervoase au fost apoi injectate în creierul şobolanilor, iar cercetătorii au descoperit dovezi că trauma indusă a fost vindecată.
Până în prezent, nu au avut loc teste clinice pe oameni care să implice neuroni obţinuţi din celule stem, dar oamenii de ştiinţă cred că acestea ar putea fi pregătite pentru a avea loc începând din 2017.
O metodă similară a fost testată pe un număr limitat de pacienţi. Tehnica a presupus utilizarea de ţesut cerebral prelevat de la mai mulţi fetuşi avortaţi.
Testele clinice au fost însă abandonate din cauza rezultatelor neconcludente, dar circa o treime dintre acei pacienţi au avut celule neuronale funcţionabile timp de 25 de ani.
Utilizarea de celule stem embrionare ar fi de preferat, având în vedere că este mai uşor ca medicii să dispună de un număr mare de astfel de celule pentru transplantare, cultivându-le în laborator.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu