Ce vedetă a generat cele mai mari încasări în cinematografe în 2013

O actriță în vârstă de 23 de ani s-a situat pe primul loc în topul vedetelor care au generat cele mai mari încasări în cinematografe în 2013, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat anual în rândul proprietarilor de săli de cinema din SUA.

La solicitarea conducerea Quigley Publishing Company - compania care publică International Motion Picture Almanac, un almanah considerat o "biblie" a industriei cinematografice americane, incluzând sute de pagini de biografii şi informaţii din domeniu, proprietarii de cinematografe şi cumpărătorii de filme au realizat un Top 10 cu artiştii care au adus cele mai mari încasări în 2013, relatează contactmusic.com, potrivit Mediafax.

Sondajul realizat a consemnat că Jennifer Lawrence a adunat în sălile de cinema mai mulţi spectatori decât oricare alt actor, în urma apariţiilor sale în filmele "Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook", "Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire" şi "Ţeapă în stil american/ American Hustle".

Locul al doilea a fost atribuit actriței Sandra Bullock, cu apariţiile sale în filmele "Captură la dublu/ The Heat" şi "Gravity 3D: Misiune în spaţiu/ Gravity".

Următoarele locuri în topul vedetelor cu cele mai mari încasări în cinematografe în 2013, sunt ocupate de actorii Bradley Cooper, Tom Hanks, Denzel Washington, Leonardo DiCaprio, Tom Cruise, Brad Pitt, Hugh Jackman şi Melissa McCarthy.

Pe lângă poziţia de lider ocupată în topul realizat de Quigley Publishing, Jennifer Lawrence a fost numită artistul anului de agenţia Associated Press. Totodată, actriţa a primit mai multe nominalizări la diferite premii, printre care Globul de Aur, pentru rolul său din "Ţeapă în stil american/ American Hustle".

În februarie 2013, la  cea de-a 85-a gală de decernare a premiilor Oscar, Jennifer Lawrence a primit râvnitul trofeu pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru prestaţia din "Silver Linings Playbook".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel