Cercetătorii afirmă că ADN origami, o tehnică folosită pentru a construi structuri ADN, ar putea fi utilizat pentru a găsi și a distruge celule din organism.
Potrivit oamenilor de știință, aceste noi capsule denumite nanoroboţi îndeplinesc sarcini robotice, similare cu cele ale celulelor din sistemul imunitar pentru a comunica cu receptorii din exteriorul celulelor.
Pentru crearea structurii nanoroboţilor a fost folosit un software cu sursă deschisă numit Cadnano, folosind metoda ADN origami. Fiecare dispozitiv are un diametru de aproximativ 35 de nanometri şi conţine 12 situri interioare care permit ataşarea moleculelor şi două poziţii exterioare pentru ataşarea aptamerilor, lanţuri scurte de nucleotide cu secvenţe speciale pentru recunoaşterea moleculelor din celulele ţintă. Aptamerii acţionează ca nişte clame: atunci când se ajunge la ţintă, ele permit deschiderea dispozitivului şi împrăştierea substanţei din interior.
În opinia specialiştilor, mecanismul funcţionează ca un lacăt cu cifru: mecanismul se declanşează doar atunci când ambii markeri sunt la locul potrivit. Până în prezent, au fost testate 6 combinaţii de aptameri, fiecare fiind programată să vizeze un alt tip de cancer.
Superioritatea nanoroboților față de medicamente derivă din faptul că pot fi programaţi pentru a-şi elibera substanţa doar atunci când constată că celulele ţintă sunt într-un anumit stadiu de boală, ei reuşesc să atingă un grad ridicat de precizie şi specializare, susține Nature.
În viitorul apropiat, nanoroboții vor fi testați pe animale, iar în cazul unui succes al experimentului, există șanse mari să devină un tratament de uz uman împotriva cancerului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu