Cancer de sân. Sprijin din partea Gabrielei Firea pentru femeile încadrate în gradul de risc

Într-o declarație politică, senatorul PSD, Gabriela Firea, spune că va propune Ministerului Sănătății ca din 2016 fiecare femeie încadrată în grupul de risc pentru cancer la sân să beneficieze gratuit de un set de analize.

"1 octombrie este Ziua Internațională de Luptă împotriva Cancerului de Sân, o maladie teribilă care afectează, din nefericire, un număr foarte mare de femei din România. În ultimii doi ani, Ministerul Sănătății a luat o serie de măsuri foarte importante în beneficiul pacientelor, pentru a le susține atât pe parcursul procedurilor medicale, cât și în dificila perioadă post-operatorie", precizează senatorul PSD, Gabriela Firea.

"Printre acestea se numără decontarea investigaţia PET-CT (scanare de înaltă rezonanţă pentru depistarea şi stadializarea cancerului) şi a reconstrucţiei mamare după afecţiuni oncologice prin endoprotezare. Anul trecut, un număr de 800 de bolnave cu cancer mamar au beneficiat de reconstrucţie mamară, un buget de 2,52 milioane de lei fiind alocat în acest scop. Totodată, 3.000 de paciente au efectuat investigaţii PET-CT, suma totală alocată fiind de 12 milioane de lei.

[citeste si]

Începând din acest an, tratamentele de radioterapie sunt decontate integral atât în unitățile sanitare de stat, cât și în cele private. Șapte medicamente noi pentru diverse afecţiuni oncologie pentru care nu există alternativă terapeutică au intrat, din august 2015, pe lista de medicamente compensate şi gratuite. La acestea se adaugă faptul că în momentul de față statul român alocă fonduri pentru deschiderea de noi centre de tratament cu profil oncologic, în locul celor închise în perioada guvernării PDL.

Astfel, la începutul anului 2015 au fost alocate fonduri de peste 27 milioane lei pentru proiectarea și execuția Compartimentului de radioterapie al Spitalului de Urgență din Bacău, iar Ministerul Sănătății a semnat un proiect de peste 5,6 milioane de euro ce va asigura infrastructura de bază – aparate RMN și de anestezie pentru 4 centre regionale din domeniul oncologiei pediatrice. Proiectul cu cea mai mare anvergură în acest domeniu va fi construcția la Timișoara, cu bani de la bugetul statului, a unui Institut Regional de Oncologie.

Unitatea va avea 9.000 mp și 475 de paturi, iar valoarea estimată a proiectului depășește 100 de milioane de euro. Sunt pași importanți făcuți în lupta cu această boală nemiloasă, dar să nu uităm că, în cazul cancerului la sân, esențiale sunt prevenția și detectarea maladiei în stadii incipiente, caz în care rata de supraviețuire este de 98%.

De aceea voi propune Ministerului Sănătății demararea, de anul viitor, a unui program național prin care să se asigure accesul gratuit al tuturor femeilor din grupul de risc la o verificare anuală, care să constea intr-o ecografie pentru cele cu varsta pana în 40 de ani, respectiv o mamografie pentru cele care au depasit aceasta varsta. Ziua de 1 Octombrie este ziua roz, dar împotriva cancerului la sân trebuie să luptăm zi de zi!", a mai declarat senatorul PSD, Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel