Bursa de la New York a închis marţi în urcare, după o şedinţă volatilă, investitorii încercând să înţeleagă mesajele transmise de Rezerva Federală (Fed) privind economia după două săptămâni de scăderi abrupte pe pieţele din întreaga lume.
Cumpărările au accelerat pe finalul zilei, iar indicele S&P 500 a înregistrat cea mai bună şedinţă din ultimii doi ani, după o prăbuşire de aproape 17% în ultimele două săptămâni.
Piaţa şi-a inversat direcţia de şase ori după ce banca centrală americană a anunţat că va menţine dobânzile la zero pentru încă doi ani. Acţiunile bancare au revenit puternic după pierderile recente, iar indicele sectorului financiar a închis cu un câştig de 6,7%.
Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 3,98%, iar Standard & Poor's (S&P) 500 a avansat cu 4,74%. Piaţa Nasdaq a câştigat 5,29%.
Rulajul a fost din nou unul neobişnuit de ridicat, ca şi luni, dublu faţă de media zilnică a acestui an. Numărul acţiunilor care au închis în urcare l-a depăşit pe cel al titlurilor care au scăzut cu un raport de 12 la 1.
Cei trei indici principali ai pieţei sunt însă încă pe minus pe ansamblul anului.
Şedinţa de luni a fost prima după retrogradarea ratingului de credit al SUA de către agenţia S&P de la AAA la AA+. Bursele din întreaga lume au înregistrat scăderi abrupte, iar indicele S&P 500 al pieţei americane a avut cea mai proastă zi din decembrie 2008.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu