Bucureștiul, iluminat eco de Sărbători

becuri de craciun
becuri de craciun

Începând cu data de 4 decembrie, Capitala va fi iluminată festiv, de sărbători, cu peste 2,5 milioane de beculețe ecologice.

Bucureștiul va fi decorat exclusiv cu beculețe de tip LED, care, deși mai spectaculoase decât cele clasice, consumă de zece ori ori mai puțin.

Holograme pe cladiri simbolice din Capitala

Primaria Capitale a pregătit în acest an un element-surpriză: în premieră, mai multe clădiri emblematice din București vor fi “împodobite” de holograme cu tematica sărbătorilor de iarnă.

Astfel, bucureștenii se vor putea bucura de aspectul inedit pe care îl vor îmbrăca Academia de Studii Economice, sediul vechi al Primăriei Capitalei din bulevardul Regina Elisabeta, Cercul Militar Național, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” dar și locuri reprezentative precum Piața Roma, situată la intrarea în Centrul Istoric.

Număr beculețe – 2.607.832 bucati

Trasee iluminate festiv (21,3 kilometri) – Podul Mihai Voda (Piata Natiunile Unite), Piata Operei, Piata Constitutiei, intrarile in Centrul Istoric dinspre Bd. I.C.Bratianu, Piata George Enescu, Bd. Tineretului, Sos Bucuresti-Ploiesti, Calea Dorobanti, Piata Presei Libere, Piata Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Bd.Kiseleff, Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Calea Victoriei, PiataVictoriei, Bd. Dacia, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Lascar Catargiu, Piata Romana, Piata Universitatii, Bd. Unirii, Piata Unirii, Bd. Magheru. Bd. Balcescu, Bd.I.C. Bratianu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel