Britney Spears va fi jurat la "X Factor". Vezi cât este onorariul

Contractul dintre Britney Spears și producători show-ului ”X Factor” din SUA pare a fi ajuns pe ultima sută de metri. Cântăreața este pe punctul de a accepta să fie unul dintre jurații emisiunii televizate, pentru suma de 15 milioane de dolari, devenind astfe, cel mai bine plătit jurat dintr-o emisiune TV de profil.

După mai multe săptămâni de negocieri intense, reprezentanţii cântăreţei au acceptat în cele din urmă oferta de 15 milioane de dolari, cu trei milioane mai mult decât primește Jennifer Lopez pentru a fi jurat la "American Idol", potrivit unor surse citate de site-ul E! News, informează Mediafax.

"Ambele părţi au fost indecise din cauza banilor, dar acum în sfârşit au ajuns la o înţelegere privind onorariul", a declarat o sursă ce are informaţii din interior privind acestă posibilă colaborare, potrivit eonline.com.

"Aceasta era cea mai mare problemă şi acum, din fericire, s-a rezolvat. Tot ce mai trebuie să regleze acum sunt aspectele mai puţin importante" ale constractului, a mai spus sursa citată.

Spears urmează să ocupe un scaun de jurat la "X Factor", dintre cele ocupate de Paula Abdul şi Nicole Scherzinger, care au fost concediate de producătorul Simon Cowell, la sfârşitul primului sezon din SUA al show-ului. Alături de Britney Spears, Simon Cowell şi compozitorul şi producătorul L.A. Reid, vor juriza cel de-al doilea sezon al spectacolului, deocamdată nefiind cunoscută identitatea celui de-al patrulea jurat.

Deocamdată, producătorii emisiunii televizate ”X Factor” nu au confirmat informațiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel