Bookfest 2012: Evenimentele editurii ALL

carti
carti

În perioada 30 mai – 3 iunie, Grupul Editorial ALL îşi aşteaptă cititorii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest.

Programul lansărilor:

Joi, 31 mai, ora 18.00, standul* Editurii ALL

Colecţia Strada Ficţiunii

Nepovestitele trăiri ale templierilor români, cartea a II-a

Autor: Adrian Voicu

Invitaţi: Ştefan Mitroi (scriitor) şi Adrian Voicu

Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

În proza lui Adrian Voicu umorul se combină în chip fericit cu elanul epic şi cu o mare inventivitate verbală. Şi aceste calităţi sunt puse tot în serviciul unor acţiuni comice, parodice, dar din care nu lipseşte suspansul. Adrian Voicu nu acceptă să se plictisească în proza lui şi, drept urmare, nu îl poate plictisi nici pe cititor. Horia Gârbea

Vineri, 1 iunie, ora 18.30, spaţiu evenimente – pavilion C5

Editura Galaxia Copiilor (noul imprint al Grupului Editorial ALL) şi radio Itsy Bitsy vă invită pe toţi – copii, părinţi, bunici – la lansarea seriei Itsy Bitsy.

Invitaţi: Itsy şi Bitsy

Seria Itsy Bitsy se adresează copiilor de până la 10 ani şi cuprinde 50 de volume de proză fantastică. Personajele principale, Itsy şi Bitsy sunt doi copii extratereştri care se aventurează în cele mai îndrăzneţe lupte pentru apărarea galaxiei din care şi planeta lor face parte. Desene viu colorate vin în completarea textului.

Sâmbătă, 2 iunie, ora 17.00, standul* Editurii ALL

Rătăciri

Autor: Horaţiu Mălăele

Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Tot ce face Horaţiu Mălăele, atunci când nu e pur şi simplu excepţional, e de-a dreptul genial. Dovadă acest volum pe care l-am citit cu uimire şi admiraţie. Pe nerăsuflate. Ce mai pot să zic? Radu Beligan

Duminică, 3 iunie, ora 11.30, standul* Editurii ALL

Colecţia Strada Ficţiunii

Nono

Autor: Renata Carageani

Invitaţi: Renata Carageani şi Bujor Nedelcovici (scriitor)

Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Spirit viu, deschis, pus mereu pe şotii nu tocmai nevinovate, Renata Carageani dă farmec şi emoţie basmului său scris cu o prospeţime stilistică de mult aşteptată în literatura română contemporană. Apropiindu-se cu tandreţe de personajele sale, autoarea trezeşte copilăria din noi. Ştefania Coşovei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel