BNR menţine prognozele de inflaţie pentru 2012 şi 2013

sediu-BCR-Erste-Bucuresti
sediu-BCR-Erste-Bucuresti

 

Într-un comunicat transmis joia trecută, după şedinţa Consiliului de Administraţie, BNR arată că analiza indicatorilor macroeconomici relevă evoluţia inflaţiei în linie cu prognozele băncii centrale. În acelaşi timp, se remarcă o accentuare a riscurilor asimetrice la adresa perspectivei inflaţiei pe fondul unei conjuncturi externe adverse şi al tensiunilor politice interne.

"Cea mai mare parte a riscurilor, patru dintre acestea, sunt ca proiecţia de inflaţie să se abată în sus, şi doar un singur factor, dinamica preţurilor administrate este mai degrabă echilibrat (...) Reamintesc opiniei publice că BNR efectuează proiecţia de bază în funcţie de date certe, atunci când avem certitudini asupra unor elemente, când avem de exemplu în vedere că cursul euro va rămâne undeva şi este o depreciere de durată, sau impactul secetei este cert. Altminteri, până atunci, introducem aceste elemente în balanţa riscurilor. Asta ca să înţelegeţi ce urmează", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

În luna mai, rata inflației a atins un prag minim de 1,79%, urmând apoi să crescă ușor la nivelul de 2,04% în luna iunie, ca urmare a începerii manifestării unui efect statistic de bază, anticipat a produce efecte nefavorabile temporare cu precădere în trimestrul al treilea al anului 2012.Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustat s-a menţinut de asemenea în apropierea nivelului de 2% în condiţiile în care persistenţa deficitului de cerere agregată a atenuat efectele nefavorabile ale recentei deprecieri a monedei naţionale.Rata inflaţiei de bază CORE 2 ajustat este calculată prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi băuturilor alcoolice.

 Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Constanţa, că nu crede că preţurile la alimente vor creşte în perioada următoare pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, atunci consumul va încetini, iar comercianţii nu vor dori "să rămână cu marfa pe rafturi".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel