Prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), susţine că stresul a devenit principala cauză a accidentelor vasculare cerebrale. El îi îndeamnă pe cei cu viaţa agitată să-şi găsească timp pentru relaxare şi să mănânce sănătos.
Stresul, considerat până nu de mult un factor secundar în bolile neurologice - a devenit element fundamental, constatându- se că există o corelare directă între gravitatea accidentului vascular şi dezechilibrul creat de stres.
"Stresul produce o stare generală de vulnerabilitate, de asemenea, stresul de lungă durată produce modificări persistente ale creierului", a declarat recent profesorul Mureşanu, la Congresul SSNN.
"Organismul uman are o capacitate incredibilă de a se regenera, dar ea trebuie alimentată, stimulată. Pentru că dacă stai degeaba, activitatea creierului se reduce. Fac un apel către tineri să citească, să consume mai puţină mâncare procesată, să aibă activitate fizică permanentă, să interacţioneze direct şi continuu cu oamenii din jur, să nu fie sclavii tehnologiei. Să nu ajungă până acolo încât să-şi trimită SMS-uri dintr-o cameră în alta, deoarece acest comportament înseamnă dezastru pentru creier", a mai spus medicul.
Potrivit SSNN, pentru creier, modul în care ne alimentăm e un factor crucial, alături de activitatea cognitivă. Trebuie să avem zilnic activităţi din punct de vedere intelectual, să citim, să ne activăm acea parte din creier care ţine de cuvânt, nu cea legată de imagine. Componenta emoţională este foarte importantă şi trebuie legată de starea cognitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu