DCNews Stiri Punctul pe zi Soluția simplă la ”criza zăpezii”, de neimaginat în România

Soluția simplă la ”criza zăpezii”, de neimaginat în România

Zăpadă, București, 18 februarie 2026. Inquam Photos/ Octav Ganea

Se întâmpla în vara anului 1995, la Stockholm. Am ajuns în capitala Suediei la mijlocul săptămânii. Soare, frumos, vreo 26-27 de grade. Internet aveai, acum trei decenii, doar la birou, telefonia mobilă urma să apară în România abia peste un an. Hotelul avea televizor în cameră, dar nu și cablu, așa că, fără lecții de suedeză, nu erau ușor de înțeles știrile.

A doua zi, am dat să plătesc un bilet, pentru o cursă cu vaporașul, că doar orașul Stockholm se află în mijlocul unui arhipeleag cu mii de insule. Prețul era unul de week-end, ziua, cum spuneam, era una de joi.

Ce se întâmplase

Guvernul a decretat, cu o seară înainte, două zile libere, ca să se bucure oamenii de o minivacanță, ca în Grecia. Încălzirea globală era și ea la început, nu mai avuseseră 28 de grade din vremea romanilor. O să recuperăm la toamnă, când e frig, continuă casierul, într-o engleză perfectă, explicația. 

Rețineți, eram în 1995, Ion Iliescu abia ce invocase, ca direcție pentru societatea românească, ”modelul suedez”. M-am bucurat să constat cum știu suedezii să profite de valul de aer tropical ajuns în țările nordice.

În România anului 2026, ar fi de acceptat o astfel de soluție simplă, în cazul ”crizei zăpezii”, de exemplu? În loc să sune Ro-alert, degeaba, să te trezească la patru dimineața, nu mai bine te anunța că e zi liberă miercuri, să poți să dai copilul cu sania, să te bucuri de zăpadă, cu condiția să recuperezi sâmbătă? 

Sigur, o problemă ar fi ca până joi să se termine deszăpezirea, dar despre asta vorbim peste alți 30 de ani.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele