Copilul a început școala cu entuziasm, dar după un timp plânge și refuză să meargă? Află cum procesează sistemul nervos schimbarea și cum ajută coreglarea.
O situație extrem de comună în rândul bobocilor este aceea în care primele zile sau săptămâni sunt pline de entuziasm, pentru ca ulterior să apară un regres brusc: plâns, refuzul de a merge la școală, tristețe și chiar manifestări regresive. Părinții cred imediat că e din cauza unui conflict extern (agresiuni, probleme cu cadrul didactic), însă de cele mai multe ori este vorba despre o reacție firească a sistemului nervos la procesarea schimbării.
„Se întâmplă pentru că sistemul nervos începe să proceseze schimbarea și se leagă de ceea ce îi spunem copilului despre școală: că e distractivă, că e ușoară. Și dacă i-am transmis această idee, copilul se duce acolo și are niște așteptări, și când se trezește la școală observă că așteptările lui nu corespund cu ceea ce primește, e firesc să existe acolo o fractură.
Adaptarea reală începe abia când copilul începe să dea de greu. Și părintele are nevoie doar să sprijine copilul și să-l susțină emoțional. Sunt foarte importante mesajele de genul. Adică, să nu-i spunem copilului 'nu e greu', 'de ce plângi?', să-i negăm emoțiile”, susține Claudia Chiru, profesoară pentru învățământul primar, în cadrul emisiunii Părinți Prezenți.
Mesaje sănătoase de validare și sprijin din partea părinților
Atunci când copilul se confruntă cu reguli și efort, el nu are nevoie de judecată sau de compararea cu alți colegi care „nu plâng”. El are nevoie de validare și de asigurarea că nu este singur în acest proces.
„Ar trebui să-i spunem copilului, să-i validăm emoția, să-i spunem: 'Da, înțeleg. Înțeleg că ți-e greu, ai avut astăzi o zi plină, eu sunt lângă tine și nu o să fii singur niciodată. Uite, când mergi la școală și ți se pare că e greu, poți să vorbești cu doamna învățătoare să-i spui, poți să te gândești la mine'. Un mic ritual să aibă părintele, să îl stabilească cu copilul, și să-i spună încă o dată: 'Tu nu ești singur acolo, ai colegi, o ai pe doamna învățătoare, e normal, tuturor li se pare greu, nu renunța. Mergi înainte, mâine o să fie o zi mai bună. Sunt zile mai bune, zile mai rele'.
Este foarte important să stăm acolo ca suport, să susținem copilul și să nu-i negăm emoțiile și ceea ce simte, pentru că noi nu putem să-i spunem ce să simtă copilul. E o greșeală mare”, explică prof. Claudia Chiru.
Regresul ca un „recul” pentru a-ți lua avânt
Mira Loghin completează această analiză și explică cum regresul reprezintă o fază necesară de integrare și reîncărcare. Pentru că copiii sub 12 ani nu dispun de mecanisme biologice complet dezvoltate de autoreglare emoțională, prezența conștientă și coreglarea oferită de un adult sunt vitale.
„Eu văd regresul ca necesitatea de a te da trei pași în spate ca să-ți iei avânt. Copilul merge la școală bucuros. Entuziasmul este o emoție de bază a copilăriei, dar ea este precum o flacără: se aprinde repede și se stinge la fel de repede la primul vânt. Entuziasmul se duce. Atunci apare regresul, adică am pierdut entuziasmul. Și cu ce rămâi? Rămâi cu un nou ritm, cu un nou adult care are alte reguli, cu o nouă structură, cu un nou program, cu colegii noi cărora trebuie să le faci față și cu un alt model de învățare și predare.
Și copilul vine acasă trist și dezamăgit și aruncă totul și spune: 'Dar nu mai vreau la școală!' Momentul acela este de prindere. 'Cine mă prinde?' Și da, lucrul acesta se învață, în primul rând, în familie, pentru că containerul, cel care conține copilul și cel care poate să ajute cu adevărat copilul în coreglare emoțională este familia. Pentru că până la 12 ani, studiile psihologice arată că copilul nu are capacitatea de autoreglare emoțională și lucrul acesta se face doar în prezența unui adult”, susține Mira Loghin, specialist în educație timpurie și autor de carte.
URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL: