DCNews Sport Piţurcă are de primit șapte milioane de euro de la Universitatea Craiova

Piţurcă are de primit șapte milioane de euro de la Universitatea Craiova

victor piturca

Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a analizat memoriul făcut de antrenorul Victor Piţurcă împotriva clubului Universitatea Craiova.

Verdictul este devastator pentru gruparea duin Bănie. Conform site-ului gsp.ro, Piţurcă se va umple de bani. Adrian Mititelu, patronul Universităţii, va trebui să-i dea nu mai puţin de șapte milioane de euro. Fostul antrenor al „juveţilor” are de încasat 1,8 milioane de euro (prima de instalare), 5 milioane de euro (clauză de reziliere a contractului) şi încă 200.000 de euro (restanţe salariile),

Oltenii se apără spunând că Piţurcă nu şi-a respectat contractul.: „Conform înţelegerii, el trebuia sa vireze nişte bani în contul clubului, dar nu a făcut-o. Aşa, am ajuns să fim în imposibilitatea de a-i plăti pe unii jucători”.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Comisia de Recurs a FRF. În cazul în care Universitatea Craiova va pierde procesul, va avea termen 30 de zile pentru a plăti suma respectivă, iar dacă nu o va face, nu va fi programată în campionatul Ligii I. După două neprogramări va fi retrogradată în Liga a 3-a.

Știri similare din categoria Sport Vezi toate articolele