Poți să te integrezi într-o altă țară fără să renunți la identitatea ta. Este mesajul transmis de Octavian Ursu, românul care conduce orașul german Görlitz de peste șase ani.
Invitat la emisiunea realizată în cadrul proiectului „Românii care schimbă comunități”, moderată de Gabi Nuță Stoica, redactor-șef adjunct ȘtiriDiaspora.ro, Octavian Ursu vorbește despre legătura pe care o păstrează cu România, despre calitățile care l-au ajutat să reușească în Germania și despre pașii pe care orice român din diaspora ar trebui să îi urmeze pentru a deveni parte din comunitatea în care trăiește.
„România va rămâne permanent țara mea natală unde m-am născut și unde mi-am petrecut copilăria și o parte din tinerețe, până am venit aici. De aceea, sigur, acum sunt aici, sunt cetățean german și Germania este la fel țara mea natală. Am două țări natale, ca să spun așa. Cred că e un lucru fundamental de a nu-ți vorbi țara de rău. Ăsta e un lucru care mi se pare foarte negativ: în momentul în care începi să-ți critici țara în care trăiești, mai ales în afară. Sigur că există peste tot probleme, dar există și lucruri care funcționează cum trebuie dacă ne uităm în jurul nostru”, spune Octavian Ursu.
Această filozofie de viață i-a permis să se integreze fără a-și renega rădăcinile și a transformat respectul pentru ambele patrii într-un avantaj competitiv în cariera sa publică.
Un aspect important al succesului lui Octavian Ursu în administrația germană este modul în care a reușit să îmbine calitățile native, specifice culturii românești, cu rigorile și structura societății germane. Întrebat ce valori românești l-au ajutat în activitatea sa administrativă cotidiană, edilul a pus degetul pe o trăsătură națională adesea neînțeleasă: creativitatea adaptivă.
„Am luat cu mine din România poate și o parte din creativitatea care ne caracterizează. Eu spun că poporul român este un popor creativ. Acuma putem să ne gândim ce înseamnă a fi creativi și că întotdeauna este de ajutor. Dar, într-adevăr, este bine, în afara faptului cum sunt regulile și legile care ne conduc într-o societate, să ne gândim dacă există și alte posibilități legale în afara acestui sistem care ne pot aduce la un rezultat bun și putem face propuneri în acest gen. Deci cred că aceste două lucruri în orice caz m-au ajutat și le-am luat cu mine din România”, explică Ursu.
Această capacitate de a găsi soluții acolo unde un sistem rigid s-ar putea bloca într-o interpretare birocratică, reprezintă o valoare adăugată pe care un lider de origine română o aduce în inima unei administrații germane riguroase.
Integrarea nu trebuie să se oprească la ușa locului de muncă
Pentru milioanele de români stabiliți în străinătate, experiența lui Octavian Ursu constituie un veritabil manual de bune practici pentru o integrare de succes. El oferă sfaturi extrem de bune, de la elementul de bază, siguranța economică înainte de mutare, până la implicarea civică.
„În primul rând i-aș sfătui să-și caute de lucru înainte să vină în Görlitz să se mute. În ziua de azi nu este nicio problemă, sunt toate posibilitățile pe care ni le oferă online. Cine este bine calificat are posibilitatea să-și caute un loc de muncă înainte de a pleca. Deci ăsta ar fi sfatul meu în primul rând, să ai un loc de muncă asigurat, celelalte lucruri se aranjează încet-încet de la sine. Dar asta ar fi sfatul meu principal: nu plecați pur și simplu în speranța că la fața locului se va ivi ocazia”, spune edilul.
Odată stabiliți, integrarea nu trebuie să se oprească la ușa locului de muncă. Ursu subliniază că adevărata integrare și câștigarea respectului local se realizează prin implicare civică voluntară, un pilon important al societății germane:
„În Germania, în mod tradițional, există foarte multe asociații civile care se ocupă de o serie de probleme în comunitate și recomandarea mea ar fi să se angajeze în aceste asociații civile, care, sigur, cer o parte din timpul liber pe care îl ai după ce îți faci munca de bază. Este o muncă neplătită, angajamentul în societate, și îți oferă pe de altă parte posibilitatea să cunoști alți oameni cu care nu ai contact la munca pe care o depui. De aceea ai nevoie să cunoști cât mai mulți oameni diferiți care se angajează în societate”, adaugă primarul.
De la asociații sportive și culturale până la specificul german al pompierilor voluntari, aceste structuri sunt adevăratele motoare ale coeziunii sociale: „Avem asociațiile sportive, asociații culturale și e un lucru mai special în Germania: există asociațiile de pompieri care au un rol deosebit. Există pompierii care sunt angajați la comună, la stat, și cei care în timpul liber susțin suplimentar pe cei care sunt profesional în acest domeniu. Asta e un lucru mai special în Germania și acolo cunoști oameni din practic din toate domeniile care se angajează pentru un scop deosebit”.
În final, secretul suprem al succesului său constă în adoptarea unei atitudini de disciplină și organizare, trăsături pe care Ursu le consideră vitale și pe care ar dori să le vadă aplicate pe scară largă și în România.
„În primul rând, învățați limba cât mai bine, limba care se vorbește la fața locului sau în comunitatea respectivă, iar apoi trăiți după regulile și legile care sunt acolo. Asta nu înseamnă să renunți la originea ta. Eu cred că am reușit să mă integrez destul de bine aici pentru că sunt ca și persoană un om destul de disciplinat și organizat. Și ăsta e un clișeu care se vorbește despre Germania. Într-adevăr, nu este numai un clișeu, este așa în multe privințe. O parte din această organizare și structură cu care m-am învățat să trăiesc aici aș aduce-o în orice caz cu mine și aș încerca să aplic aceste clare structuri în societatea noastră”, conchide primarul.