Pentru FC Botoșani au marcat Enzo Lopez și Victor Dican în meciul cu Poli Iași. Victoria botoșănenilor în derby-ul Moldovei a dus și la demiterea lui Leo Grozavu de pe banca celor de la Poli Iași. Antrenorul a fost înlocuit rapid cu Tony da Silva, fostul jucător al celor de la CFR Cluj.
Citește și: Tehnicianul Leo Grozavu, demis de Politehnica Iași: Rămânem prieteni
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, spune, însă, că nu e nimic rezolvat încă, deși recunoaște că victoria împotriva lui Poli Iași, coroborată cu rezultatele negative înregistrate de Dinamo și FC U Craiova, o apropie pe FC Botoșani de locurile de baraj.
”E un pas bun făcut duminică, pentru că Iașiul este o contracandidată. Este foarte important să se lege victoriile. Suntem pe ultimul loc încă, deci nu am făcut încă nicio istorie. E un pas bun, dar nu e suficient. Dacă ne bate UTA vineri, nu am făcut nimic. Trebuie să facem 4 victorii de acum încolo ca să avem șanse la un loc de baraj.
În afară de Voluntari, trei dintre contracandidate s-au încurcat. E interesantă lupta asta. A fost o etapă bună pentru noi, dar nu atât de bună încât să uităm că suntem ultima clasată”, a declarat Valeriu Iftime în exclusivitate pentru DC Sport.
Care sunt sportivii care fac parte din ”echipa ideală” citiți pe DC Sport.