Vineri, 13 noiembrie 2026, afacerea Roșia Montană s-a încheiat.
Comitetul ad-hoc al ICSID, Tribunalul arbitral de la Washington, a respins în totalitate pretențiile Gabriel Resources, de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, după ce statul român a retras licența companiei canadiene de exploatare a aurului, argintului și a unor metale rare în perimetrul Roșia Montană. Decizia e definitivă, mineralele rămân definitiv sub pământ.
Hotărârea ICSID din 13 noiembriescapă statul român de plata daunelor, dar acesta pierde minimum 5 miliarde de dolari și șansa refacerii unor sectoare industriale prăbușite după 1989.
Proiectul Roșia Montană a avut susținerea PD și PSD, dar a întâmpinat o opoziție cruntă din partea UDMR, a unei coaliții de grupări civice și chiar a unor sindicate, iar Ungaria s-a opus constant, invocând riscul unei poluări transfrontaliere. Chiar dacă miliardarul George Soros a negat orice implicare în susținerea campaniei anti-RMGC, ong-urile finanțate de Soros Foundation au făcut din lupta cu RMGC o temă majoră de atac la adresa guvernelor care au mizat pe proiectul minier pentru dezvoltarea industrială a țării.
Trebuie recunoscute meritele activiștilor de mediu. Demersurilelorediu au avut un impact pozitiv în ceea ce privește siguranța exploatării, au crescut valoarea investițiilor pe care urma să le facă RMGC și redevențele pe care urma să le încaseze statul. Astfel, pentru a elimina riscul unei poluări accidentale cu cianuri, canadienii au acceptat să construiască un lac de acumulare uriaș și au crescut garanțiile de mediu, ca și redevențele, de la 4 la 6 procente, iar participația României a ajuns la 25 % din acțiuni, fără o implicare financiară a statului.
Campania electorală din 2014 a politizat însă tema, iar candidatul la președinție Crin Antonescu a întors PNL împotriva proiectului. Intrarea în scenă a progresiștilor, dornici să exploateze electoral filonul eco-extremist, a coincis cu ascensiunea curentelor naționaliste ce se opuneau exploatării miniere fiindcă ”e făcută de străini” și ”ne fură aurul”.
Așa-zișii tehnocrați care își pregăteau intrarea în politică au anulat, deci, licențele, sub oblăduirea președintelui Iohannis, care își pregătea o eventuală candidatură la funcții europene, în plină epocă a green-deal-ului proclamat de Bruxelles.
Financiar, România pierde circa 5 miliarde de dolari, dar suma ar putea să crească în funcție de prețul aurului și argintului pe plan mondial. Adică: 700 de milioane redevențe pe care nu le va încasa, 1,5 miliarde din dividende, încă 1,5 miliarde din taxe și impozite, și aproape 1,5 miliarde investițiile directe ce urmau a fi făcute pentru demararea eploatării.
Deschiderea marelui șantier pentru lacul de acumulare de la Roșia ar fi capitalizat zeci de firme de construcții, sute de sub-contractori, ar fi reținut în țară mii de angajați. După finalizarea barajului, această forță de muncă calificată și utilajele deja achiziționate cu banii din proiect ar fi dat un boost construcției de autostrăzi, la un preț mai mic decât cel pe care îl plătim astăzi. Rezervele de titan, molibden și alte metale rare, posibil de exploatat de RMGC ar fi crescut importanța strategică a României și ar fi dat șansa atragerii unor companii de înaltă tehnologie în țară.
Românii au ales să conserve câteva zeci de case cum găsești la toți pașii în Ardeal, și două-trei situri arheologice pe care nu le vizitează mai nimeni. După elanul ”Uniți Salvăm” care a salvat posturile de parlamentar și ministru a unor politicieni, Roșia Montană a căzut în uitare, la fel de săracă și izolată ca înainte de festivalurile ong.
Ne uităm cu invidie la Finlanda, capabilă să finanțeze extraordinar educația, cu rezultate pe măsură și ne mirăm de ce la noi nu sunt bani pentru școli, profesori, spitale, de ce nu sunt joburi înalt calificate…
Dar, nu învățăm nimic de la finlandezi. Țara celor 1000 de lacuri își exploatează cu cianuri firavele resurse de aur, de decenii, cu încredere în știință, fără teamă de fake-news-urile activiștilor eco-extremiști.
Iar recent, a pornit o campanie prin care să convingă Bruxelles să pună pe silent Directiva Habitat în cazul unui mega-proiect anglo-american, care vrea să deschidă o uriașă exploatare minieră în mlaștinile și turbăriile din Finlanda. Argumentul: Europa are nevoie de magneziu și alte metale rare, dacă vrea să nu depindă de China și să aibă propria industrie high-tech. Noi, nu.