În ziua de azi, conceptul de „liber arbitru” al copilului în timpul unui divorț este adesea ridicat la rangul de principiu de aur, însă în psihologia clinică, această presupusă libertate ascunde o formă extrem de subtilă și distructivă de abuz emoțional. Atunci când instanțele sau specialiștii transferă responsabilitatea alegerii locuinței sau a timpului de vizită pe umerii firavi ai copilului, ei nu fac altceva decât să-l condamne la un conflict de loialitate sfâșietor. Copilul este forțat să își renege o parte din propria identitate pentru a supraviețui emoțional în preajma părintelui care exercită presiunea.
Loredana Iriciuc, realizatoarea emisiunii Părinți Prezenți, subliniază că dezbaterile din cadrul campaniei de prevenire a alienării parentale de 30 de zile desfășurate de PărințișiPitici.ro cu psihologul Radu Leca, au scos la iveală modul în care copiii devin monedă de schimb sau arbitri neputincioși în disputele dintre adulți.
În loc să fie protejați de consecințele separării, copiii sunt adesea aruncați în prima linie a frontului și li se cere să facă o alegere pe care niciun om nu ar trebui să o facă vreodată. Psihologul Radu Leca respinge cu fermitate ideea că un minor ar trebui pus în postura de a alege între tatăl și mama sa și susține că această practică este extrem de dăunătoare stabilității sale mintale:
„Divorțul presupune o alegere. Sunt mii de specialiști, mii, care spun: «E normal să aleagă!». Păi nu este normal să aleagă! «Ba da, Leca, tu ești un prost, cum adică spui că nu e normal să aleagă? Păi n-are o mamă și un tată?» Ba da. «Păi și fiecare părinte nu trebuie să aibă timp petrecut de calitate cu copilul, că așa spune legea?» Ba da!”
Prin acest fals argument al „dreptului la opinie”, specialiștii ignoră faptul că un copil pus să aleagă se află sub o teroare psihologică invizibilă. El știe că, după ce alege pe unul dintre părinți, îl va răni de moarte sau îl va mânia pe celălalt, ceea ce îi provoacă o anxietate de separare și o vinovăție patologică greu de descris. În loc să fie lăsat să fie copil, minorul devine un judecător tragic al propriilor săi părinți, un rol care îi va fractura dezvoltarea emoțională pentru tot restul vieții.
Cazul extrem în care ambii părinți devin alienatori: Cât de grav se destabilizează un copil prins la mijloc?
Dacă dinamica în care doar un singur părinte alienează este deja una devastatoare, cabinetul de psihoterapie se confruntă uneori cu scenarii și mai sinistre: situația în care ambii părinți, orbiți de ură și mândrie patologică, folosesc tehnici de alienare în mod reciproc. În acest caz, copilul este pur și simplu sfâșiat între două forțe manipulative de intensități egale. Nu mai există un „părinte de refugiu”, un spațiu de normalitate unde copilul să își poată regla emoțiile. Orice weekend devine o sesiune intensă de spălare a creierului, urmată de o altă sesiune identică în timpul săptămânii.
Radu Leca avertizează asupra prăbușirii complete a stabilității emoționale a minorului în fața acestei duble presiuni alienatoare:
„Și din cei doi, unul nu este mai alienator decât celălalt? Există posibilitatea ca amândoi să fie? Ba da! Ei, atunci să văd eu cât de normal, cât de stabil emoțional o să fie copilul care va avea de ales dintre doi părinți alienatori! Pe cine, și cât, și cum va alege?”
În acest scenariu de coșmar, copilul își pierde complet reperele de siguranță. Pentru a supraviețui psihic, el este forțat să dezvolte o personalitate duplicitară. Când se află cu tatăl, el va repeta obsesiv poezia urii împotriva mamei; când se întoarce la mamă, va deveni instantaneu un soldat credincios care îl denigrează pe tată.
Această dedublare emoțională continuă nu doar că îi distruge încrederea în adulți, dar îi fragmentează structura de personalitate în formare și deschide calea către tulburări grave de atașament, anxietate generalizată, depresie clinică și comportamente de auto-vătămare la adolescență. Copilul nu mai alege din dragoste. El alege din instinctul pur de conservare în fața a doi agresori care pretind că îl iubesc în timp ce îl folosesc ca scut și armă de distrugere reciprocă.
Soluții de salvare emoțională: Cum scoatem copilul din războiul adulților
Pentru a salva sufletul copilului prins în acest angrenaj infernal, este nevoie de o schimbare atât în rândul specialiștilor din justiție și protecția copilului, cât și în comportamentul părinților aflați în conflict. Primul pas este recunoașterea faptului că stabilitatea copilului depinde de păstrarea ambelor figuri parentale în viața sa. Părintele vizat trebuie să învețe să răspundă atacurilor cu un calm impenetrabil și să îi ofere copilului un spațiu de adevăr demontat cu blândețe, piesă cu piesă.
Psihologul Radu Leca este împotriva forțării copilului la alegere și face un apel de responsabilitate morală, adresat conștiinței fiecărui părinte:
„Mesajul meu pentru părinți este acesta, uitându-mă în ochii voștri: atunci când ați primit copilul de la bunul Dumnezeu, l-ați primit să-i oferiți toată dragostea voastră și toată înțelegerea voastră. Războiul pe care voi ca adulți îl purtați nu are legătură cu copilul!”
Ruperea cercului distructiv al alegerii presupune ca părinții să înțeleagă că un copil are nevoie și de mamă, și de tată pentru a crește echilibrat. Justiția nu trebuie să mai valideze refuzurile induse ale copiilor ca fiind „opinii libere”. Trebuie să dispună intervenții psihoterapeutice obligatorii de reconectare și să sancționeze dur orice tentativă de exclusivitate parentală, susține Leca. Numai prin curățarea spațiului emoțional al copilului de proiecțiile toxice ale adulților, acesta își va putea recăpăta dreptul sfânt de a-și iubi ambii părinți fără teamă, fără vinovăție și fără obligația de a alege.
URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL: